22 iunie 2021, 12:45 Realitatea moldovenească views 2029
Importatori din România sînt interesați de mobila din R. Moldova
22 iunie 2021, 12:45 Realitatea moldovenească views 2029

Importatori din România sînt interesați de mobila din R. Moldova

Articolele de mobilă fabricate în Republica Moldova vor fi exportate pe piața din Româniaîntr-o cantitate mult mai mare.

Noile posibilități au fost oferite în cadrul programului Export Mission, inițiat de Agenția de Investiții, unde producătorii moldoveni au discutat ofertele de parteneriat cu 15 potențiali importatori de renume de peste Prut. Întîlnirile au avut loc în aprilie-mai, iar reprezentanții companiilor autohtone urmează să livreze articole pentru a fi testate în țara vecină.

În prezent, industria de fabricare a mobilei din Republica Moldova reprezintă o ramură dinamică a economiei cu un potențial înalt de export, Româniafiind printre top cinci destinații de export a mobilei moldovenești. Consumatorii de peste Prut arată interes față de acest sector datorită rapidității executării comenzilor, prețurilor accesibile la articolele de mobilă și calitatea înaltă a acestora.

În cadrul programului Export Mission au fost contactați peste 247 de reprezentanți ai companiilor din România, cu 15 dintre aceștia fiind organizate peste 81 de întîlniri online. Producătorii moldoveni și-au prezentat ofertele și produsele, adaptate la cererea de piață din România, reușind astfel să atragă interesul importatorilor români.

„Suntem conștienți de dificultățile economice actuale prezente în multe sectoare economice și acest lucru însemna că trebuie să devenim mai activi și mai pregătiți să ne ajustăm la noile realități – atît prin reconceptualizarea strategiilor de marketing și promovare, cît și prin sporirea capacității de conectare la e-commerce și utilizarea platformelor online. Programul Export Mission vine în întîmpinarea exportatorilor, oferind oportunitatea de a spori și diversifica exporturile din sectoarele cheie ale Republicii Moldova pe piețele europene, prin intermediul identificării partenerilor relevanți și a stabili contracte de livrări de export”, a estimat Rodica Verbeniuc, directorul general al Agenției de Investiții.

Republica Moldova are în prezent aproape 400 de producători activi în industria de mobilă și angajează în acest sector peste 5300 de persoane. În top cinci destinații de export a mobilei din Moldova sînt Germania, România, Polonia, Cehia și Olanda.

Programul Export Mission se înscrie în cadrul Proiectului Ameliorarea Competitivității, finanțat de Banca Mondială, care vine în sprijinul Guvernului Republicii Moldova. Proiectul contribuie la creșterea competitivității la export a agenților economici prin intermediul finanțărilor nerambursabile și a liniei de credit pentru exportatori.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

mobilă , Moldova , export

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1770
Populația:
2226 locuitori

Baurci-Moldoveni este un sat şi comună din raionul Cahul. Baurci-Moldoveni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Cahul și la 159 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2226 de oameni. Satul Baurci-Moldoveni a fost menționat documentar în anul 1770.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.