02 iulie 2021, 17:00 Realitatea moldovenească views 3544
517 ani de la moartea lui Ştefan cel Mare. Oficiali şi politicieni au depus flori la monumentul domnitorului
02 iulie 2021, 17:00 Realitatea moldovenească views 3544

517 ani de la moartea lui Ştefan cel Mare. Oficiali şi politicieni au depus flori la monumentul domnitorului

Oficiali, dar şi politicieni au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare cu ocazia celor 517 ani de la moartea marelui domnitor. Aceştia au îndemnat generațiile tinere să studieze viața voievodului, de la care au ce învăţa.

Şeful statului Maia Sandu, însoţită de cîţiva consilieri, a fost prima care a venit cu flori la monument şi a plecat fără a vorbi cu jurnaliştii, scrie publika.md.

Preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi a venit cu colegul său de partid, Igor Dodon.

"Noi trebuie să ne mîndrim fiind urmaşii lui Ştefan. Cred că dacă Ştefan ar fi acum în viaţă şi s-ar trezi, ar fi surprins, asta aşa, foarte slab spus, de ce se întîmplă în ţara noastră, cînd ţara este dată sub control extern", a menționat Igor Dodon.

Şeful Legislativului nu a vorbit în faţa camerelor, dar a menționat într-un comunicat că doar prin studierea și cunoașterea istoriei, prin păstrarea memoriei și a trecutului glorios vom putea menține vie amintirea celui mai mare apărător al neamului nostru.

Prezent la eveniment, liderul Platformei "DA", Andrei Năstase a spus, în context, că

două localităţi din ţară, printre care şi satul lui de baştină, urmează să se înfrăţească cu comuna Putna din Romînia unde se află mormîntul lui Ştefan cel Mare.

"Este un domnitor de la care ar trebui să învăţăm, un domnitor care ştie ce înseamnă stat, care a ştiut ce înseamnă popor, care a ştiut ce înseamnă naţiune şi a muncit, a luptat pentru dăinuirea acestora", a spus Andrei Năstase.

Un omagiu domnitorului au adus si deputaţii Partidului Politic "Şor", dar şi angajaţii Primăriei Chişinău. Aceştia însă au plecat fără a face declaraţii. Premierul Aureliu Ciocoi nu a depus flori la monumentul voievodului.

Ştefan cel Mare a ctitorit 44 de biserici, care fac parte astăzi din patrimoniul cultural mondial. El a fost canonizat şi trecut în rîndul sfinţilor în 15 iulie 1992.

Sursa: www.publika.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1607
Populația:
1830 locuitori

Hoginești este un sat și comună din raionul Călăraşi. Hoginești este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Hoginești se află la distanţa de 36 km de orașul Călăraşi și la 75 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1830 de oameni. Localitatea este menționată documentar în anul 1607.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.