Gheorghe Ghica a domnit în Moldova între 13 martie 1658 – 12 noiembrie 1659. S-a născut în 1600 la Kiopru, în Albania. Izvoarele spun că ar fi un albanez grecizat. Se instalează în Moldova, unde se ocupă, mai ales, cu negoţul. Vasile Lupu, albanez și el, l-a învestit cu mai multe boierii, mare şetrar (1638-1641), mare medelnicer (1643), mare stolnic (1645-1647) şi mare vornic al Ţării de Jos, dregătorie pe care o deţine pînă în 1653 cînd, domnul îl trimite la Istanbul ca reprezentant al său.

Gheorghe Ghica a fost numit de marele vizir Mehmed Küprülü, şi el de origine albaneză, domn al Moldovei, după mazilirea lui Gheorghe Ştefan, care a refuzat să se prezinte în faţa sultanului.

A înfrînt, cu ajutorul tătarilor, trupele lui Gheorghe Ştefan şi ale principelui Transilvaniei Gheorghe Rákóczi II, la Strunga şi Scheia, în iulie 1658 şi a participat, alături de armatele turco-tătare, la jefuirea Transilvaniei, din decembrie 1658. În toamna lui 1659 este învins de Constantin Şerban, ajutat de trupele lui Mihnea III, şi obligat să fugă peste Dunăre. Scurta sa domnie în Moldova s-a caracterizat doar prin accentuarea dominaţiei Porţii.

După ce a domnit un timp în Valahia este mazilit de otomani în septembrie 1660, iar averea îi este confiscată. Victimă a intrigilor care se țes în jurul lui Gheorghe Ghica abia a scăpat cu viaţă. A fost întemnițat de turci la Adrianopol, apoi exilat la Istanbul, unde a rămas ostatic în timpul domniei fiului său, Grigore Ghica. A decedat în jurul anului 1664 la Istanbul.

Gheorghe Ghica a întemeiat o nouă dinastie – cea a „Ghiculeștilor”, reprezentanții căreia vor ocupa în mai multe rînduri tronul Moldovei și al Valahiei.