Mergi spre compartimentul: Arhitectura
18 mai 2015, 10:20 Arhitectura views 12904
18 mai 2015, 10:20 Arhitectura views 12904

Frescele unice ale mănăstirilor din Bucovina. Misterul culorilor imposibil de reprodus


Foto: stirileprotv.ro

Zeci de autocare opresc zilnic la porțile mănăstirilor din Bucovina, turiștii din întreaga lume venind să admire frescele exterioare, de o frumusețe rară, care au rezistat sute de ani, în ciuda capriciilor vremii.

Aceste picturi ascund secrete vechi, pe care nimeni nu a reușit pînă acum să le descifreze.

Așa cum oricine a auzit probabil de celebrul “albastru de Voroneț”, există și alte mănăstiri bucovinene unice prin culorile deosebite ale frescelor: “verdele de la Arbore” și “roșul de la Humor”.

Deosebit de rezistente în fața capriciilor vremii și foarte apropiate de nuanțele naturale, aceste culori sînt un adevărat mister chiar și acum pentru istoricii care ar dori să afle rețeta lor secretă, pentru a putea restaura cît mai bine picturile.

Potrivit unei cronici de pe vremea lui Ștefan cel Mare, zugravii din această zonă primeau cantități uriașe de țuică de prune.

Băutura nu era însă numai pentru deliciul muncitorilor, ci era folosită și la realizarea culorilor. Specialiștii au confirmat, prin teste de laborator, prezența acestei băuturi în pigmenți, scrie Descopera.ro.

La baza “albastrului de Voroneț” stă azuritul, o piatră albastră care se găsește în China, Africa și Franța, prin urmare obținerea acesteia era foarte costisitoare.

Azuritul a fost apoi măcinat fin și amestecat cu o substanță organică necunoscută, care asigură rezistența îndelungată a frescelor exterioare.

Un alt mister al mănăstirilor bucovinene ține de modul în care sînt redate personajele biblice: toate sînt îmbrăcate în haine specifice portului local și au îndeletniciri tradiționale. Spre exemplu, la Arbore, îi vedem pe Adam arînd cu plugul și pe Eva torcînd din fus.

La Voroneț, apar infățișate și cele 12 zodii, desenate pe un pergament ținut în mîini de îngeri. Este greu de înțeles de ce au fost trecute aici semnele astrologice, din moment ce această practică a fost dintotdeauna condamnată de Biserica.

Tot aici pot fi văzute semne care seamănă cu hexagramă și cu o reprezentare grafică a formei atomului.

La Sucevița, dincolo de farmecul culorii verde, imposibil de reprodus în prezent, turiștii se pot delecta admirînd portretele unor învățați din Grecia antică: Sofocle, Aristotel, Platon și Pitagora.

Nimeni nu a aflat încă de ce au fost pictați aici acești erudiți care au aparținut unei religii păgîne, condamnate și uitate după apariția creștinismului.

Șapte biserici pictate din Bucovina sînt trecute pe lista patrimoniului cultural al UNESCO, începînd cu anul 1993: Arbore, Humor, Moldovița, Pătrăuți, Probota, Sucevița, Voroneț.

 


 

Sursa: stirileprotv.ro

Cuvinte cheie:

manastire , Arhitectura , Romania

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1430
Populația:
3021 locuitori

Văleni este un sat şi comună din raionul Cahul. Văleni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 31 km de orașul Cahul și la 195 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3021 de locuitori. Satul Văleni a fost menționat documentar în anul 1430.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.