Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
03 iunie 2017, 13:30 Arhitectura rupestră views 7876
Un festival inedit va lua nașterela Bravicea
03 iunie 2017, 13:30 Arhitectura rupestră views 7876

Un festival inedit va lua nașterela Bravicea

Un festival inedit va lua naștere, în scurt timp, la Bravicea. În centrul atenției vor fi caii, căruța și căruțașii.

Potrivit primarului Alexei Zatic, prima ediție a festivalului căruțașilor se va desfășura pe data de 25 iunie. A fost aleasă deja și locația: fostul garaj din sat, pentru că "acolo e mai mult loc decît în centrul satului, acolo se obișnuiește să fie organizate evenimentele", vorba primarului.

Chiar dacă, deocamdată, nu este clar în ce va consta festivalul și ce va cuprinde exact programul, cert e că vor fi organizate diverse concursuri. Cert e că se dorește un festival regional, la care să participe și căruțași din alte sate.

"E prematur să vorbim despre anumite detalii. Idei sînt foarte multe și toate frumoase, dar urmează să ne clarificăm asupra acestora", a făcut o remarcă primarul, după care a accentuat: "Ne dorim ca acest festival să devină tradițional, organizat la cel mai înalt nivel posibil".

De notat că inițiativa a venit de la sculptorul în piatră și lemn, Nicolae Vieru, dînsul fiind și președintele Asociației Obștești "Obicei, tradiție, cultură".

"Căruța cu cai este un element al culturii noastre . A fost și este o unitate de transport care îi salvează pe mulți de la sărăcie. Este, pentru o bună parte, o sursă suplimentară de venit sau poate chiar unica", a explicat dînsul.

La Bravicea, potrivit primarului, au, în prezent, căruțe cu cai, circa 17 persoane. "Ar fi bine să le acordăm și căruțașilor atenție, căci, oricît de multă tehnică ar exista pe pămînt, totuși caruța și calul nu va dispărea. În plus, e una dintre cele mai ieftine unități de transport", a adăugat Alexei Zatic.

De ce, totuși, Bravicea un asemenea festival?

Nicolae Vieru vine cu explicația: "La Bravicea funcționează o piață mare, unde vin cetățeni din toate satele din jur. Este un loc cunoscut de multă lume".

Dînsul speră că acest proiect ar putea fi preluat și de alte localități. "Știm că în fiecare sat sînt oameni care au căruțe și cai și ar fi foarte bine să le acordăm atenția necesară și – de ce nu? – să-i culturalizăm un pic, pentru că nu toți știu cum să se comporte cu aceste animale muncitoare", a mai adăugat dînsul.

Apropo, în raionul Călărași mai există o tradiție legată de cai. Anual, de Sf. Ilie, la Palanca se organizează o paradă a cailor.

Sursa: www.expresul.md

Cuvinte cheie:

Călărași , Festival , cultura

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1620
Populația:
1571 locuitori

Mărcăuţi este un sat şi comună din raionul Briceni. Din componenţa comunei fac parte 2 localităţi: Mărcăuţi şi Mărcăuţii Noi. Localitatea este situată la o distanţă de 24 km de oraşul Briceni şi 220 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1571 oameni. Prima atestare documentară a localităţii datează din aprilie 1620, cînd acesta este trecut într-un act al cancelariei domneşti ca satul Marcovăţ din ţinutul Hotin.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.