string(7) "library" string(8) "document"
1310
1300
514
1574
300
1401
1359
1307
1465
1646
1476
1200
1832

Descrierea Moldovei

10 11 12 13 14 15 16 17 18 19

11. Umblătorii de Hotin sunt 50 şi asemenea atîţea umblători de Soroca, şi toţi înţeleg limba Leşească şi Rusească; şi cînd cere trebuinţa, se trimit în ţara Leşească şi în Rusia şi amîndouă cetele au cîte un vatav osebit.

12. 24 de fuştaşi: la vremea de pace strejuesc la perdelele Doamnei şi la gvardiea curţii în care se închid slugile curţii pentru greşele mai mici. Şi cînd este să se bată cineva cu toege din porunca Domnească, atuncea ei au datorie ca să isprăvească această slujbă. Şi cînd ese Domnul din oraş cu alai sau la altă desfătare, atuncea ei merg pe lîngă dînsul pe de amîndouă părţile cu fuşti lungi în mîini. Şi asemenea slujbă fac şi la război şi au un căpitan osebit asupra lor care se chiamă vatav de fuştaşi.

Aceste sunt oştile carele ţine ţara cu cheltuiala sa pentru Domni.

Iară cînd voeşte vreun Domn, să ţie mai mulţi ostaşi cu cheltuiala sa, nu are împiedecare dela nimenea; însă ei niciodată nu îndrăznesc să'şi înmulţească. oştile, fără numai atuncea cînd voiesc să facă vreo răscoală; căci ei socotesc a fi mai de folos ca să-şi strîngă banii în visteriile lor, decît să-i împrăştie pe la ostaşi, neavînd trebuinţă de dînşii.

CAP. VIII. Despre obiceiurile şi ţerimoniile curţii Domneşti

Acum credem că va fi un lucru plăcut pentru cetitorul cel poftitor de ştiinţă, ca să-i descoperim împreună şi pompa şi orînduiala care se păzeşte pe la alaiurile cele răsfăţate şi ospeţele Domneşti, precum şi la biserică.

Ori şi cînd ese Domnul afară din oraş, ca să meargă la vreo biserică sau mănăstire sau şi la război, atuncea nu se întîmplă mergerea lui într'alt chip, decît numai cu cea mai mare pompă sub petrecerea a mulţime de ostaşi. Înainte merg vreo cîţiva povăţuitori şi îndreptători de drum, care sunt buni pentru această treabă dintre ostaşi şi dintre alergători.

După aceştia urmează călărimea, înaintea căreia merge steagul şi căpitanii cetelor, aşa în cît între fiecare ceată se lasă loc deşert, ca să se poată deosebi una de alta; şi de amîndouă părţile steagului merg căpitanii cetelor şi iau aminte pentru ostaşi ca să meargă toţi cu rînduială şi în dreaptă linie. După aceştia urmează călăraşii şi umblătorii cu vatavii lor şi după dînşii caii domneşti, mergîndu-le înainte două tuiuri care se dau Domnului dela Poarta Otomană. După aceştia vin fii Domnului şi ceva mai depărtişor de dînşii urmează tatăl lor, drept în mijlocul liniei, înconjurat de Paici de pe amîndouă părţile; pentru a cărora îmbrăcăminte şi slujbă am arătat mai sus. Mai depărtişor de-a dreapta urmează Comisii şi vatavii slugilor de curte, iar de-a stînga Postelnicul cel mare cu ceilalţi postelnici.

În linia de a treia după Domn, merg Bulugbaşii patru pe deamîndouă părţile şi adică cei mai vechi, mai aproape de Domn şi mai pe urma cetei aceştii dîntîiu, sunt Sigmenii sau ostaşii cei cu leafă pe de amîndouă părţile. Pentru care iau aminte Căuşeii ce se înţeleg căprari după obiceiul Europei, ca să meargă în dreaptă linie şi cu pas potrivit. Iară mai aproape în urma Domnului este locul Spătarului care duce armele domneşti. După aceştia urmează boerii cei din lăuntru dupre cum se numesc, adică: Vistiernicii, Paharnicii, Ciohodarul, Medelnicerii; după aceştia vatavul de copii cu slugile, al doilea Paharniceii şi al treilea Stolniceii.

După aceştia urmează Singeacul cel mare, adică steagul cel mare care are în vîrf luna jumătate împreună cu alte două steaguri ce se dau Domnului cînd intră în stăpînire dela curtea Împărătească. După steaguri merge Tubulhanaua sau muzica Enicerilor, după care merg armaşii pe deamîndouă părţile; după aceştia, în linia dintîiu, sunt boerii cei mai mari; într'a doua cei din starea II-a şi într'a treia cei din starea III-a, iară cei fără de slujbe, merg fiecarele după starea şi boeria sa unul după altul.

Sfîrşitul tuturor cetelor este o grămădire amestecată de slugi boereşti, de orăşeni şi de neguţători.

Iară cînd este să meargă Domnul la vreun război, apoi urmează armele cele mari adică tunurile, sub purtarea de grije a Şertrarului celui mare şi Căpitanul de Darabani cu puşcaşii sau tunarii şi cu toate cele trebuincioase ale unei tabere şi zahereaua; iară dacă nu merg la război, apoi urmează şi aceştia cu ceilalţi boeri după boeria lor.

Şi cu acest fel de orînduială ajungînd Domnul la vreo biserică, sau mănăstire, rămîne toată călărimea stînd la poartă şi se închină la Domn cînd trece, iară pedestrimea cîtă poate încăpea în ogradă, se tocmeşte în rînd în cît este prin putinţă şi ajungînd Domnul la scară descalecă de pe cal strigînd Ceauşii, să trăiască mulţi ani! După aceia îi iese întru întîmpinare Mitropolitul cu sfînta cruce şi cu diaconii săi cîntînd şi sărutînd Evanghelia intră în biserică cîntînd cîntăreţii: „Cade-sesă te fericim”. Şi după ce se închină cu evlavie pe la sfintele icoane, pe dinaintea analogului pe unde numai preoţii şi el pot să treacă, merge în mijlocul bisericei şi se însemnează cu semnul crucii şi întorcîndu-să către strana să se sue într'însa, şi heretiseşte cu plecarea capului întăi pe Mitropolitul şi apoi pe boierii care sunt aşezaţi pe la stranele lor. Şi fiindcă facem arătarea pentru obiceiurile şi ţerimoniile curţii, pentru aceia nu va fi de prisos să arătăm oaresce şi pentru orînduiala stranelor din biserici.

La stîlpul cel de-a dreapta din biserică este scaunul sau strana domnească cu trei scări, săpată şi poleită şi amîndoi pereţii ei împodobiţi cu stema Domnească şi deasupra cu o coroană poleită, sub care este icoana sfîntului aceluia pe care-l are Domnul păzitor. De cealaltă parte la stîlpul dela stînga, este altă strană pentru fii domnilor, asemenea ca şi cea Domnească însă numai cu două scări.

De-a dreapta lîngă Domn stă Spătarul cu spata domnească pe umăr şi cu topuzul în mînă; iar de-a stînga Postelnicul cel mare, şi mai un rînd de Postelnicei pînă la scaunul de-a stînga, cu toege în mîini. Dinapoia acestora sunt celelalte slugi ale curţii, fiecare după starea sa.

De-a dreapta Domnului către altar este strana Mitropolitului şi a unuia din Episcopi, după care urmează Arhimandriţii şi Egumenii mănăstirilor pînă la strana cîntăreţilor; de-a stînga în dreptul Mitropolitului stau alţi doi Archierei cu Egumeni cu asemenea rînduială, de-a dreapta mai întîi după bărbaţii bisericeşti este Visternicul cel mare şi ţine la îndemînî banii pentru Leturghie, pe care obişnueşte Domnul a-i da la anaforă şi pentru aceasta are şederea sa aşa aproape, pentru ca să nu aibă atuncea pricină să-l cheme mai de departe şi prin aceia să risipească evlavia ascultătorilor; iară dincolo de-a stînga este secretarul sau logofătul al III-lea, pentrucă este purtătorul de grije pentru pricinele mănăstirilor şi ale părţei bisericeşti.

În unghiul stranei de-a stînga stau cîntăreţii Moldoveneşti, iar de-a stînga cîntăreţii Greceşti care pe rînd într'amîndouă limbile cîntă cîntările bisericeşti.

În urma stranei Beizadelelor stau boierii din starea I-a în rînd pînă la stîlpul cel din tinda bisericei; după aceştia urmează boierii cei fără de slujbe, şi după dînşii căpitanii cei mari şi ceilalţi căpitani împreună cu toţi ceilalţi cîţi pot încăpea în biserică.

Iar în urma stranei Domneşti, sunt jupînesele boierilor celor ce sunt în dregătorie fiecare în drept cu bărbatul său pînă la stîlpul cel de pe urmă de-a dreapta bisericei.

La acest stîlp este strana Doamnei asemenea cu trei scări, iară Domniţele stau între Doamnă şi între jupînesele boierilor. De-a dreapta Doamnei, stau jupînesele cele din curte care sunt în slujba ei, iar de-a stînga o păzesc doi Vornici şi o apără de îmbulzirea poporului. În tinda bisericei sunt jupînesele boierilor celor fără de dregătorie, fiecare în dreptul bărbatului ei.

Şi măcar că în toate stranele acestea sunt scaune, dar nimenea nu cutează să şează pe dînsele fără numai la vecernie; şi nimenea nu are voie să fie cu capul acoperit, fără numai singur Domnul şi numai la părţile cele mai mari ale sfintei Liturghii îşi ia de pe cap şi la priciastnă merge întîi Mitropolitul şi sărută icoanele şi după dînsul merge Domnul; şi cînd se pogoară din strana sa se depărtează şi boierii puţin de pe la locurile lor, ca să i se închine lui la întoarcere şi săvîrşindu-se Dumnezeiasca Leturghie dă Mitropolitul anaforă Domnului, Doamnei şi Beizadelelor, Domniţelor şi împreună şi la toţi boierii cei ce sunt în dregătorie; însă acestora le o dă el şezînd în strana sa. Mai pe urmă dă Logofătul al III-lea prinoasele preoţilor ca să guste dintru dînsele.

Şi după acestea ies boierii înaintea Domnului din biserică şi încălecînd pe caii lor dinaintea bisericei se întocmesc în rînd şi stau cu capetele goale pînă ce trece Domnul şi apoi urmează şi ei după dînsul la curte, tot cu aceiaşi orînduială precum am zis mai sus. Şi ajungînd acolo, descalecă la scara cea din afară, pentru că nimenea nu cutează să meargă călare pînă la scara cea din lăuntru şi se întocmesc rînd pedestru şi primesc pe Domn cu cinste la descălecarea sa. Şi după ce sue el scările se întoarce către dînşii şi le mulţumeşte cu capul gol; şi după aceia se duce fiecarele la casa sa.

Masa domnească cînd nu este vreo veselie se pune mai totdeauna la amiazi în sofrageria cea mică dar de multe ori şi în cea mare sau în sala Doamnei Ghinechion. Şi totdeauna se opresc la masă doi boieri mari şi alţi doi mai mici şi boieri de oaste dacă este loc şi cîte odată şi ostaşii vechi.

Iară la masa de seară, nu şade nimeni altul fără numai acela care este rudenie cu Domnul, sau carele este de către dînsul socotit mai mult decît ceilalţi, sau carele îl poate zăbovi pe dînsul cu măguliri şi vorbe dulci.

Uneori şade şi Doamna cu dînsul la masa de amiazi; iară alteori se pune pentru dînsa masă osebită în Ghinechion sau harem, şi are pentru slujba mesei pe unii din slugi şi Medelniceri şi pe cupari şi fete alese din neam de boier.

Iară la zile mari de gală, se pune masa în divanul cel mic. Sunetul dobilor, a paucelor şi a trîmbiţelor dă semn pentru darea bucatelor pe care le duc din cuhne la masă stolniceii; mergîndu-le înainte vatavul lor şi Stolnicul al II-lea şi le dă Stolnicului celui mare ca să le aşeze pe masă şi viind Domnul, zice Mitropolitul rugăciunea mesei după obiceiu şi blagosloveşte bucatele; iară Medelnicerul cel mare dă apă de spălat şi aşezîndu-se Domnul la locul său, se aşează şi ceilalţi fiecarele după boieriea, sa; iară boierii cei de starea I-a, stau împrejurul lor şi-şi fac slujbele sale.

Stolnicul cel mare încrede întîi bucatele care sunt puse pe masă. înaintea Domnului şi cînd începe Domnul a mînca, se slobod tunurile şi se bate meterheneaua cea turcească şi cea moldovenească.

Băutura cea dintîiu o dă Domnului paharnicul cel mare cu un pahar mic, care se zice „credinţa” în limba ţării, turnînd vinul într'însul din alt vas mai mare. Atuncea Mitropolitul şi cu ceilalţi Archierei (cari au dinaintea lor bucate de peşte şi de lapte fiindcă ei nu mănîncă carne după canoanele sfîntului Vasile) se scoală pe picioare împreună cu toţi boierii şi se închină la Domn cînd bea, iară după aceia nu se mai scoală însă tot se pleacă uneori către dînsul cînd bea, măcar de şi sunt beţi.

Boierii cei mari stau la masă pînă la paharul al 3-lea, iar după aceia Spătarul cel mare dă spata la Spătarul al II-lea, şi Paharnicul al II-lea drege cu paharul împreună, şi ceilalţi boieri din starea II-a fac slujbele celor mai mari. Şi mai pe urmă le dă Domnul şi lor la fiecare cîte un blid cu bucate de pe masă, arătînd semn pentru mila sa şi sărutîndu-i mîna îl ia fiecarele şi-l pune în odaia cea mai deaproape, în care se pune osebită masă pentru dînşii.

Asemenea cinste arată el şi la ceealalţi boieri mai mici care sunt de faţă; adecă Bulugbaşilor şi Căpitanilor. Şi după ce au mîncat cu toţii şi au băut merg iarăşi la masa domnească pe la scaunele lor şi poartă grije ca să dea paharniceii vin pe la boieri şi stolniceii să ridice bucatele de pe masă şi să le ducă şi slugile să schimbe talgirile şi să păzească toate după orînduială.

Armaşii stau la coada mesei cu buzdugane şi străjuesc pe Domn şi după ce au băut cu toţii împrejur de vreo cîteva ori, şi au început capetele a-şi înfierbînta, mai beau cu toţi cîte un pahar mare de vin, mulţămită pentru darul şi mila Dumnezeiască, al doilea îl beau pentru Împăratul, însă fără de a mai pomeni vre un nume; pentrucă Moldovenilor li se pare a fi un lucru necurat şi urît, a bea pentru sănătatea Turcilor, dar pentru sănătatea Împăraţilor creştinii le este cu primejdie ca să închine. Paharul al 3-lea îl bea Mitropolitul după ce face puţin cuvînt pentru sănătatea Domnului, şi cînd pomeneşte numele lui îndată se scoală toţi boierii de pe la locurile sale şi stau în mijlocul divanului în rînd.

Şi după săvîrşirea rugăciunei, face Mitropolitul cruce în faţa Domnului şi-l blagosloveşte, şi puind Domnul paharul la gură, se slobod toate tunurile împrejur, şi se bat meterhenelele. După Domn bea Mitropolitul un pahar ca de o sută de dramuri, însă nu se depărtează dela locul său, şi numai cît se scoală; iară boierii care stau sau şed pe acolo deşartă toţi doi cîte doi paharele care li se dau. Şi după aceia sărutînd mîna Domnului, şi ţiindu-l Postelnicul cel mare de subţiori se aşează iarăşi pe la locurile lor cele de mai înainte.

După această băutură, se mai deşartă paharele pentru sănătatea Doamnei, a Beizadelelor şi a Domniţelor şi pentru alţii; pentrucă Domnii nu obişnuesc a se scula mai nainte dela masă pînă cînd nu se aduc luminările, pe care le aşează pe masă Medelnicerul cel mare; şi apoi atuncea se scoală toţi dela masă şi se slobozesc de către Domn şi cînd pune şi el şervetul pe masă, este semn că s'a sfîrşit ospăţul. Şi înţelegînd de aceasta Postelnicul cel mare, loveşte în pămînt cu toiagul său cel de argint pe care îl poartă în mîini, şi după acest semn îndată se scoală toţi cari pot să mai stea pe picioare, iară acei cari sunt atîta de beţi de nu se mai pot sluji de picioarele lor, îi ridică alţii şi-i duc de acolo.

Şi sculîndu-se Domnul, îi aduce Medelnicerul apă de spălat şi prosop de şters.

Şi Mitropolitul săvîrşind rugăciunea, îşi face Domnul trei închinăciuni, şi se întoarce către boieri şi cu capul gol îşi ia seara bună dela dînşii; şi întorcîndu-se după aceia cu dosul cătră masă, cu mare grăbire iau slugile curţii bucatele de pe masă, fieştecarele ce poate apuca; pentrucă ei îşi socotesc loru-şi cinste ca să mănînce oareş-ce de pe masa Domnească; însă pentru ca să nu lipsească vre un vas de argint, le este oprit ca să scoaţă afară vre un vas cu bucate; sau dacă sunt cîte mulţi la un loc şi fiecarele voeşte să mănînce deosebi, atuncea trebue să arate cîte vase a luat, la cel ce este peste cămara cea cu arginterii şi să i le aducă iarăşi înapoi.

Iară muzica Domnească petrece pe boieri pînă la casele lor; şi a doua zi să adună iarăşi cu toţii în divan şi sărută mîna Domnului, şi-i mulţemesc pentru cinstea care au avut-o şi se roagă pentru ertare la greşalele care le-au făcut la beţie.

CAP. IX. Despre vînatul Domnilor

Dupre cum toţi Domnii pămîntului obişnuesc a iubi vînatul, asemenea îl iubesc şi Domnii Moldovei foarte. Nu ca să se gîndească, că ei, ca un popor ce este cu totul plecat la arme socotesc mai mult vînatul (pentru că este în chip de războiu) decît toate celelalte deprinderi trupeşti, ci numai pentru aducerea aminte că le-au dat prilej de ş'au aflat patriea lor şi au luat-o iarăşi în stăpînire.

Iară fiindcă Domnii mai în urmă, au păşit peste măsură şi întru acest lucru şi bieţilor ţărani carii locuea în cîmpii şi în pădurele acele care era în îndemînare pentru vînat de abea le lăsa numai atîta vreme cîtă le era de trebuinţă pentru agonisirea hranii lor, şi pentru acea de multe ori s'au stîrnit răscoale. Si osebit de aceasta, au mai luat seama oamenii cei înţelepţi, cum că Domnii carii era cu totul plecaţi vînatului, lenevia şi trebile ţărei lăsîndu-le cu totul numai asupra sfetnicilor săi; şi vremea care era rînduită pentru trebile aceste, o chel­tuea numai la aceste zburdări. Pentru aceia Domnii cei din urmă, au socotit paguba aceasta şi au pus măsură şi vreme desfătării aceştia întru acest chip, încît nici ţăranul nu este asu­prit pînă întru atîta, nici Domnii nu sunt lip­siţi de aceasă desfătare.

10 11 12 13 14 15 16 17 18 19