string(7) "library" string(8) "document"
1401
1475
1359
1467
1200
1410
1391
80
1812
1476
1646
1310
1822

Bunicul şi nepotul

A fost odată un bătrîn împovărat de ani. Şi de bătrîn ce era, privirea i se tulburase, auzul îi slăbise şi-i tremurau genunchii la orice mişcare. Cînd şedea la masă să mănînce, abia mai putea să ţină lingura în mînă: vărsa ciorba pe masă, iar uneori îi scăpau chiar bucăturile din gură.

Şi văzînd pînă unde ajunsese bătrînul cu nevolnicia, fiul şi noră-sa se umplură de scîrbă. Nu-i mai aşezară să mănînce cu ei la masă, ci-l puseră într-un colţ, lîngă vatră.

Şi din ziua aceea îi dădeau mîncarea într-o strachină de lut, şi nici măcar atît cît să se sature. Bătrînul căta cu jind la masa încărcată cu bucate, şi ochii lui lăcrimau de amărăciune.

Într-o zi, strachina de lut îi scăpă din mîinile cuprinse de tremur; căzu pe jos şi se făcu cioburi. Cînd văzu asta, nora apucă să-l certe de zor, dar bătrînul se închisese în amărăciunea lui şi nu scotea o vorbă. Din cînd în cînd, numai, scăpa cîte-un oftat adînc.

"Asta e prea de tot!" îşi spuseră în sinea lor bărbatul şi nevasta. Şi-i cumpărară din tîrg o strachină de lemn, pe cîteva părăluţe. Bietul bătrîn trebui să mănînce de aici înainte doar din strachina de lemn.

Şi iată că odată, înspre seară, cum şedeau cu toţii în odaie, nepoţelul, să tot fi avut gîgîlicea de copil vreo patru anişori, începu a-şi face de joacă cu nişte scîndurele.

- Ce faci tu acolo? îl întrebă taică-său.

- Fac şi eu o covăţică, îi răspunse copilaşul, din care să mănînce tata şi mama, cînd n-or mai fi în putere, ca bunicul!

Amîndoi cătară mult timp unul la altul şi de amar şi de rusine îi podidi plînsul. Îl poftiră de îndată pe bătrîn să se aşeze la masa lor şi, din ziua aceea, mîncară iarăşi cu toţii împreună. Şi din cînd în cînd se mai întîmpla ca bătrînul să verse din mancare, acum însă nu-l mai lua nimeni la rost...