"Poate c-o fi vreo făptură de înţeles lupul ăsta!", gîndi el. Şi din bezna în care se afla, începu să strige din toate puterile:

- Dragă lupuşorule, ştiu eu un loc unde ai putea găsi un ospăţ pe cinste, să te-nfrupţi numai cu bunătăţi!

- Aşa?! Şi unde e locul cu pricina? întrebă lupul.

- În cutare şi cutare loc, îi desluşi pe îndelete glasul.

Şi n-ai alta de făcut decît să te vîri în cămară printr-o bortă din perete. O să dai acolo peste ce nici nu gîndeşti: cîrnaţi, slănină şi cozonaci şi totul din belşug, să mănînci cît îţi pofteşte inima!

Dar lupul de unde era să ştie că Prichindel gîndea să-l ducă tocmai la casa tatălui său?! Nu se lăsă mult rugat şi o porni în goană într-acolo. Peste noapte se strecură prin bortă în cămară şi începu să înfulece bucuros din toate bunătăţile. După ce se sătură, vru să-şi ia tălpăşiţa tot pe unde venise, dar de mult ce se ghiftuise, i se umflase burduhanul, încît nu-i mai fu cu putinţă să iasă prin bortă.

Pe asta îşi bizuise şi Prichindel socoteala, din capul locului, şi începu de îndată să facă o larmă straşnică din burta lupului, ţipînd şi urlînd cît îl ţineau puterile.

- Da' mai astîmpără-te şi taci o dată, c-ai să scoli lumea din somn! se răsti la el lupul.

- Ce-mi pasă, de s-or trezi! răspunse flăcăul. De ospătat tu te-ai ospătat pe îndestulate, acum e rîndul meu să petrec, şi petrec după cum mi-e voia!

Şi începu iar să strige cît îl lua gura.

În vremea asta, de atîta zarvă, părinţii lui Prichindel se treziră din somn şi alergară spre cămara de unde venea glasul. Se uitară înăuntru printr-o crăpătură şi, cînd văzură lupul, deteră fuga de luară omul, toporul, iar femeia, coasa.

- Rămîi tu în urmă! zise bărbatul către nevastă-sa în clipa cînd se pregătea să intre pe uşă. Dacă nu moare, după ce l-oi izbi eu în moalele capului cu toporul, înfige şi tu coasa în el şi caută de-i spintecă burta.

Auzind glasul lui taică-său, Prichindel începu să strige:

- Taică dragă, eu sunt aici, în burta lupului!

- Slavă Domnului că ne-am regăsit copilul, că ne e mai drag decît sufletul!, rosti omul, nemaiîncăpîndu-şi în piele de bucurie.

Apoi îi spuse femeii să lase coasa deoparte, ca nu cumva să-l vatăme pe Prichindel şi, ridicînd toporul, îl izbi pe lup drept în moalele capului, de căzu acesta trăsnit la pămînt. După aceea aduseră un cuţit şi-o foarfecă şi, spintecîndu-i burta, îl scoaseră de acolo pe fiul lor cel iubit.

- De-ai şti cît de mult ţi-am dus grija! zise taică-său.

- Mult mi-a fost dat să mai colind şi eu prin lume, da' acu', slavă Domnului, pot răsufla în voie, că mi-e îngăduit să văd iarăşi lumina zilei!

- Da' pe unde-ai tot umblat, dragu' tatii?

- Mai bine întreabă-mă pe unde n-am fost... Ah, tată, am nimerit mai întîi într-o gaură de şoareci, apoi în pîntecele unei vaci şi-n cele din urmă am ajuns în burta lupului. Dar de-acu' rămîn pentru totdeauna cu voi.

- Iar noi n-o să te mai vindem nici pentru toate bogăţiile din lume! ziseră părinţii lui Prichindel şi prinseră să-l sărute şi să-l drăgălească.

Îl ospătară apoi cu ce aveau ei mai bun în casă şi-i făcură îmbrăcăminte nouă, că cea veche se ponosise de cît o purtase pe drumurile cele lungi şi grele.