string(7) "library" string(8) "document"
1465
1822
1391
1504
1475
80
1646
1310
514
1639
1457
1401
1385

Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte

1 2 3

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. De cînd făcea plopşorul pere şi răchita micşunele, de cînd se băteau urşii în coade, de cînd se luau de gît lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se, de cînd se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti.

De cînd se scria musca pe părete,

Mai mincinos cine nu crede.

A fost odată un împărat mare şi o împărăteasă, amîndoi tineri şi frumoşi, şi voind să aibă copii,au făcut demai multe ori tot ce trebuia să facă pentru aceasta;au îmblat pe la vraci și filosofi casă caute la stele şi să le ghicească dacă or să facă copii; dar în zadar.
În sfîrşit, auzind împăratul că este la un sat, aproape, un unchiaş dibaci, a trimis să-l cheme,dar el răspunse trimişilor că cine are trebuinţă, să vie la dînsul. S-au sculat deci împăratul şi împărăteasa şi, luînd cu dînşii vro cîţiva boieri mari, ostaşi şi slujitori, s-au dus la unchiaş acasă. Unchiaşul, cum i-a văzut de departe, a ieşit să-i întîmpine şi totodată le-a zis:

- Bine aţi venit sănătoşi. Dar ce îmbli, împărate, să afli ? Dorința ce ai o să-ți aducă întristare.

- Eu nu am venit să te întreb asta, zise împăratul, ci dacă ai ceva leacuri care să ne facă să avem copii, să-mi dai.

- Am, răspunse unchiaşul; dar numai un copil o să faceţi. El o să fie Făt-Frumos şi drăgăstos, şi parte n-o să aveţi de el. Luînd împăratul şi împărăteasa leacurile, s-au întors veseli la palat şi peste cîteva zile împărăteasa s-a simţit însărcinată. Toată împărăţia şi toată curtea şi toţi slujitorii s-au veselit de această întîmplare.

Mai-nainte însă de a veni ceasul nașterii, copilul se puse pe un plîns, de n-a putut niciun vraci să-l împace. Atunci împăratul a început să-i făgăduiască toate bunurile din lume, dar nici așa n-a fost cu putință să-l facă să tacă.

- Taci, dragul tatei, zice împăratul, că ţi-oi da împărăţia cutare sau cutare. Taci, fiule, că ţi-oi da soţie pe cutare sau cutare fată de împărat, şi alte multe d-alde astea. În sfîrşit, dacă văzu şi văzu că nu tace, îi mai zise: taci, fătul meu, că ţi-oi da Tinerețe fără bătrînețe și viaă fără de moarte.

Atunci, copilul tăcu şi se născu, iar slujitorii deteră în timpine şi în surle şi în toată împărăţia se ţinu veselie mare o săptămînă întreagă.

De ce creştea copilul, d-aceea se făcea mai isteţ şi mai îndrăzneţ. Îl deteră pe la şcoli şi filosofi, şi toate învăţăturile pe care alţi copii le învăţau într-un an, el le învăţa într-o lună, astfel încît împăratul murea şi învia de bucurie. Toată împărăţia se fălea că o să aibă un împărat înţelept şi procopsit ca Solomon împărat. De la o vreme încoace însă, nu ştiu ce avea, că era tot galeş, trist şi dus pe gînduri. Iar cînd fuse într-o zi, tocmai cînd copilul împlinea cincisprezece ani şi împăratul se afla la masă cu toţi boierii şi slujbaşii împărăţiei şi se chefuiau, se sculă Făt-Frumos şi zise:

- Tată, a venit vremea să-mi dai ceea ce mi-ai făgăduit la naştere.

Auzind aceasta, împăratul s-a întristat foarte şi i-a zis:

- Dar bine, fiule, de unde pot eu să-ţi dau un astfel de lucru nemaiauzit ? Şi dacă ţi-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac.

- Dacă tu, tată, nu poţi să-mi dai, apoi sunt nevoit să cutreier toată lumea pînă ce voi găsi făgăduinţa pentru care m-am născut.

Atunci toţi boierii şi împăratul deteră în genunchi, cu rugăciune să nu părăsească împărăţia; fiindcă, ziceau boierii:

- Tatăl tău de aci înainte e bătrîn, şi o să te ridicăm pe tine în scaun, şi avem să-ţi aducem cea mai frumoasă împărăteasă de sub soare de soţie.

Dar n-a fost putinţă să-l întoarcă din hotărîrea sa, rămînînd statornic ca o piatră în vorbele lui, iar tată-său, dacă văzu şi văzu, îi dete voie şi puse la cale să-i gătească de drum merinde şi tot ce-i trebuia.

Apoi, Făt-Frumos se duse în grajdurile împărăteşti unde erau cei mai frumoşi armăsari din toată împărăţia, ca să-şi aleagă unul.Dar cum punea mîna şi apuca pe cîte unul de coadă, îl trîntea, şi astfel toţi caii căzură. În sfîrşit, tocmai cînd era să iasă, îşi mai aruncă ochii o dată prin grajd şi, zărind într-un colţ un cal răpciugos şi bubos şi slab, se duse şi la dînsul, iar cînd puse mîna pe coada lui, el îşi întoarse capul şi zise:

- Ce porunceşti, stăpîne ? Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a ajutat să ajung ca să mai puie mîna pe mine un voinic.

Şi înţepenindu-şi picioarele, rămase drept ca lumînarea. Atunci Făt-Frumos îi spuse ce avea de gînd să facă şi calul îi zise:

- Ca să ajungi la dorinţa ta, trebuie să ceri de la tată-tău paloşul, suliţa, arcul, tolba cu săgeţile şi hainele ce le purta el cînd era flăcău; iar pe mine să mă îngrijeşti cu însuţi mîna ta şase săptămîni şi orzul să mi-l dai fiert în lapte.

Cerînd împăratului lucrurile ce-l povăţuise calul, el a chemat pe vătaful curţii şi i-a dat poruncă ca să-i deschiză toate tronurile cu haine spre a-şi alege fiul său pe acelea care îi vorplăcea. Făt-Frumos, după ce răscoli trei zile şi trei nopţi, găsi în sfîrşit, în fundul unui tron vechi, armele şi hainele tătîne-său de cînd era flăcău, dar foarte ruginite. Se apucă însuşi cu mîna lui să le cureţe de rugină şi, după şase săptămîni, izbuti a face să lucească armele ca oglinda. Totodată îngriji şi de cal, precum îi zisese el. Destulă muncă avu, dar fie, că izbuti.

Cînd auzi calul de la Făt-Frumos că hainele şi armele sunt bine curăţate şi pregătite, odată se scutură şi el, şi toate bubele şi răpciuga căzură de pe dînsul şi rămase întocmai cum îl fătase mă-sa, un cal gras, trupeş şi cu patru aripi; văzîndu-l Făt-Frumos astfel, îi zise:

- De azi în trei zile plecăm.

- Să trăieşti, stăpîne; sunt gata chiar azi, de porunceşti, îi răspunse calul.

A treia zi de dimineaţă, toată curtea şi toată împărăţia era plină de jale. Făt-Frumos, îmbrăcat ca un viteaz, cu paloşul în mînă, călare pe calul ce-şi alesese, îşi luă ziua bună de la împăratul, de la împărăteasa, de la toţi boierii cei mari şi cei mici, de la ostaşi şi de la toţi slujitorii curţii, carii, cu lacrămile în ochi, îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său; dar el, dînd pinteni calului, ieşi pe poartă ca vîntul, şi după dînsul carăle cu merinde, cu bani şi vreo două sute de ostaşi, pe care-i orînduise împăratul ca să-l însoţească.

După ce trecu afară de împărăţia tatălui său şi ajunse în pustietate, Făt-Frumos îşi împărţi toată avuţia pe la ostaşi şi, luîndu-şi ziua bună, îi trimise înapoi, oprindu-şi pentru dînsul merinde numai cît a putut duce calul. Şi apucînd calea către răsărit, s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile şi trei nopţi, pînă ce ajunse la o cîmpie întinsă, unde era o mulţime de oase de oameni.

Stînd să se odihnească, îi zise calul:

- Să ştii, stăpîne, că aici suntem pe moşia unei Gheonoaie, care e atît de rea, încît nimeni nu calcă pe moşia ei, fără să fie omorît. A fost şi ea femeie ca toate femeile, dar blestemul părinţilor pe care nu-i asculta, ci îi tot necăjea, a făcut-o să fie Gheonoaie; în clipa aceasta este cu copiii ei, dar mîine, în pădurea ce o vezi, o s-o întîlnim venind să te prăpădească; e grozavă de mare; dară să nu te sperii, ci să fii gata cu arcul ca să o săgetezi, iar paloşul şi suliţa să le ţii la îndemînă, ca să te slujeşti cu dînsele cînd va fi de trebuinţă.

Se deteră spre odihnă; dar pîndea cînd unul, cînd altul.

A doua zi, cînd se revărsau zorile, ei se pregăteau să treacă pădurea. Făt-Frumos înşelă şi înfrînă calul, şi chinga o strînse mai mult decît altă dată, şi porni; cînd, auzi o ciocănitură groaznică. Atunci calul îi zise:

- Ţine-te, stăpîne, gata, că iată, se apropie Gheonoaia.

Şi cînd venea ea, nene, dobora copacii, aşa de iute mergea; iar calul se urcă ca vîntul pînă cam deasupra ei şi Făt-Frumos îi luă un picior cu săgeata şi, cînd era gata a o lovi cu a doua săgeată, strigă ea:

- Stai, Făt-Frumos, că nu-ţi fac nimic !

Şi văzînd că nu o crede, îi dete înscris cu sîngele său.

- Să-ţi trăiască calul, Făt-Frumos, îi mai zise ea, ca un năzdrăvan ce este, căci de nu era el, te mîncam fript; acum însă m-ai mîncat tu pe mine; să ştii că pînă azi nici un muritor n-a cutezat să calce hotarele mele pînă aicea; cîţiva nebuni carii s-au încumes a o face d-abia au ajuns pînă în cîmpia unde ai văzut oasele cele multe.

Se duseră acasă la dînsa, unde Gheonoaia ospătă pe Făt-Frumos şi-l omeni ca pe un călător. Dar pe cînd se aflau la masă şi se chefuiau, iară Gheonoaia gemea de durere, deodată el îi scoase piciorul pe care îl păstra în traistă, i-l puse la loc şi îndată se vindecă. Gheonoaia, de bucurie, ţinu masă trei zile d-a rîndul şi rugă pe Făt-Frumos să-şi aleagă de soţie pe una din cele trei fete ce avea, frumoase ca nişte zîne; el însă nu voi, ci îi spuse curat ce căuta; atunci ea îi zise:

- Cu calul care îl ai şi cu vitejia ta, crez că ai să izbuteşti.

După trei zile, se pregătiră de drum şi porniră. Merse Făt-Frumos, merse, cale lungă şi mai lungă; dară cînd fu de trecu peste hotarele Gheonoaiei, dete de o cîmpie frumoasă, pe de o parte cu iarba înflorită, iar pe de altă parte pîrlită. Atunci el întrebă pe cal:

1 2 3