|
Medicii de familie vor îndeplini mai puține formulare
Medicii de familie vor îndeplini mai puține formulare decît în prezent, a anunțat Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Potrivit unui comunicat de presă remis de instituție, modificarea va permite debirocratizarea asistenței medicale primare și eficientizarea acesteia.
La fel, prin această măsură, autoritățile își propun utilizarea mai rațională a timpului planificat pentru consultație și îmbunătățirea comunicării între medic și pacient. Totodată, se dorește asigurarea unui acces echitabil şi sporirea eficienţei şi calităţii serviciilor medicale prestate pacienților.
Astfel, instituțiile medicale primare vor trebui să prezinte, trimestrial, doar îndeplinirea indicatorilor de performanță la următoarele categorii: prevenirea, depistarea precoce și supravegherea maladiilor cardiovasculare, a diabetului zaharat, a stărilor precanceroase și a cancerului, tuberculozei, datele privind gravidele și copiii.
Prin obținerea acestor date, ministerul urmăreşte îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale prestate, depistarea precoce a maladiilor şi supravegherea pacienţilor cu maladii cronice în condiţii de ambulator.
De asemenea, ministerul și-a propus continuarea activităților de debirocratizare a activității medicului de familie prin implementarea fișei medicale electronice și a certificatului de concediu medical electronic etc.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Lanțul muntos Ulagan-Sis - Iakutia (+Foto)
- Stomatită orală: iată cum să scapi de ea printr-o metodă populară în câteva minute, fără medicamente
- Pur și simplu privești această lume agitată din adâncul Liniștii... din Pacea interioară...
- Boala este o evadare din viața care nu este a ta
- Un uriaș meteorit luminos, observat pe cerul deasupra Portugaliei
- Enigma Mahabalipuramului (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1878
- Populația:
- 49 locuitori
Dermengi este un sat din cadrul comunei Budăi, raionul Taraclia. Localitatea se află la distanța de 36 km de orașul Taraclia și la 172 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 49 de locuitori. Satul Dermengi a fost atestat documentar în anul 1878.
Comentarii
(0)