Comemorarea unei mari victorii a Moldovei – lupta de la Feldioara (22 iunie 1529)
Petru Rareş vine la prima sa domnie (1527–1538) în împrejurări care aveau să se răsfrîngă adînc asupra Moldovei.
Venirea la scaunul Moldovei a acestui domnitor este învăluită de legende, la răspîndirea cărora a contribuit Dimitrie Cantemir (în Descrierea Moldovei). Documentele, actele cancelariei Moldovei demonstrează, fără urme de îndoială, că Petru vodă, zis Rareş, a domnit de două ori. Acesta, poate cel mai înzestrat fecior al lui Ştefan cel Mare, a moştenit mai multe calităţi ale părintelui său. Fire dinamică, hotărît, iute în acţiuni, dînsul n-a intuit, totuşi evoluţia forţelor în balanţă în sudul Europei Centrale, n-a prevăzut rezultatul ciocnirilor de neocolit.
De la început Petru Rareş a avut grijă să aplaneze neînţelegerile cu Polonia, a îmbunătăţit relaţiile cu Poarta Otomană, care, la rîndul ei, încheiase un tratat de alianţă cu Polonia, a stabilit contacte cu Ferdinand de Habsburg. Dar de acum în 1529, în al doilea an de domnie Petru Rareş a întreprins o campanie în Transilvania, în sprijinul pretendentului la tronul Ungariei Ioan Zapolie.
Bătălia de la Feldioara s-a desfășurat în data de 22 iunie 1529, între oastea moldovenească pe de o parte și adepții lui Ferdinand de Habsburg pe de cealaltă parte.
La Feldioara armata moldovenească condusă de vornicul Grozav a reușit să-i înfrângă pe imperiali și să creeze astfel o situație favorabilă pretendentului Ioan Zapolya, care aspira la tronul Ungariei.
Drept mulțumită pentru intervenția Moldovei, Ioan Zapolya a dăruit lui Petru Rareş cetăţile Unguraș, Ciceu din Ardeal.
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Современный попугай разбирается в интернете (Видео)
- Уникальные семена, насыщенные витамином B17, обладают удивительной способностью разрушать болезни, с…
- Антикитерский механизм: как устроен древнейший аналоговый компьютер (+Видео)
- Целебность пророщенного зерна по мнению йогов
- Электричество древних, или тайна Багдадской Батарейки (+Видео)
- Куда исчезли дедушки?
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1598
- Populația:
- 406 locuitori
Mirceşti este un sat din cadrul comunei Boghenii Noi, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Ungheni și la 87 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 406 oameni. Satul Mircești a fost menționat documentar în anul 1598.
Comments
(1)