Go to section: History
04 july 2023, 15:00 History views 4945
Elena Voloșanca și paginile necunoscute din istoria Moldovei. Partea a IV-a
04 july 2023, 15:00 History views 4945

Elena Voloșanca și paginile necunoscute din istoria Moldovei. Partea a IV-a

Continuăm studiul privind soarta principesei moldovene Elena, fiica lui Ștefan Cel Mare, cunoscută în Rusia cu numele de Voloșanca.

Nu o periferie, ci un bastion al lumii creștine

Despre Elena Voloșanca nu s-a scris foarte mult. Face impresia că se dorește expres tăinuirea esenței acestei principese și a esenței puterii Țării Moldovei în acea perioadă istorică. Noi ne-am obișnuit să percepem Moldova ca pe un stat mic la periferia civilizației europene. Însă nu întotdeauna a fost așa. Pe timpul domnitorului Ștefan, de tronul Moldovei depindea de Transilvania. El a luat Bucureștiul și a înscăunat acolo oamenii săi. În 1497 el a distrus planurile de divizare a Moldovei, urzite de regii Poloniei și Ungariei, și a învins armata poloneză în Codrii Cosminului. Pristolul papal îi propunea titlul de rege, dar Ștefan a refuzat politicos și a declarat că, din mila Domnului, el este stăpîn și domnitor al acestui pămînt. Prin crearea unei oști puternice din țăranii liberi care aveau în proprietate terenuri - răzeșii, susținută și de detașamente cavalerești, el a pus bazele viitoarelor victorii ale oștimii moldovene, victorii care au făcut ca toate dinastiile europene să vorbească cu admirație despre puternicul stat moldovlah din estul Europei.

Țara din care a sosit în Rusia principesa moldoveană era în acea perioadă unul dintre statele cu cea mai dinamică dezvoltare în Europa de Est. Ambasadorul rus diaconul Curițin, în timp ce traversa Moldova, a fost mirat de nivelul de trai de pe acest teritoriu. Și chiar era de mirare. În acea perioadă Moldova nu era un simplu grănicer al Europei, ea era ultimul principat care a încercat să salveze rămășițele Imperiului Bizantin și moștenirea bizantină, bastionul creștinătății.

Continuarea articolului citiți pe noi.md.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1604
Populația:
29 locuitori

Roşcani este un sat din cadrul comunei Pereni, raionul Rezina. Satul Roșcani este situat la o distanță de 27 km de orașul Rezina și la 110 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 29 de oameni. Menționat documentar în 1604.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.