Go to section: Nature and tourism
16 april 2015, 12:05 Nature and tourism views 10793
Pavilionul R. Moldova la Expo Milano 2015 va fi deschis pe 1 mai (FOTO)
16 april 2015, 12:05 Nature and tourism views 10793

Pavilionul R. Moldova la Expo Milano 2015 va fi deschis pe 1 mai (FOTO)

Pavilionul Republicii Moldova pentru Expoziția Mondială de la Milano este construit integral și va fi deschis pe 1 mai, în ziua în care va fi inaugurată expoziția. Decizia a fost luată de Comitetul organizatoric pentru pregătirea participării Republicii Moldova la Expoziţia Mondială „Milano-2015", care s-a întrunit ieri în ședință, informează MOLDPRES cu referire la surse de la Ministerul Economiei.

„Printr-un concept unic şi modern, pavilionul Moldovei va promova valorile și cultura ţării la nivel mondial. Iar prin intermediul evenimentelor tematice, țara noastră îşi va reflecta potențialul investițional şi companiile autohtone vor avea oportunitatea de a stabili parteneriate internaționale", a accentuat viceprim-ministrul Stephane Bride, ministru al Economiei.

În cadrul ședinței Comitetului organizatoric s-a stabilit ca instituțiile de resort să se implice în organizarea evenimentelor business to business, prin identificarea de parteneriate și surse externe de finanțare, acestea nefiind acoperite de bugetul prevăzut pentru organizare.

Pavilionul Republicii Moldova se află în lista celor mai avansate 47 de pavilioane, la moment, desfăşurîndu-se lucrările de amenajare interioară. La expoziție participă în total 140 de țări, iar pe teritoriul centrului expozițional vor fi amenajate 60 de pavilioane sau cu 20 mai mult faţă de anul 2010, la Shanghai, China.

Expoziția Mondială 2015, se va desfășura în perioada 1 mai – 31 noiembrie, în Italia, la Milano, iar tema expoziției este „Hrănirea Planetei. Energie pentru viaţă". Moldova a mai participat la două Expoziții Mondiale, în anul 2000, la Hanovra, Germania şi în 2010 - la Shanghai, China, în cadrul unor pavilioane dedicate mai multor state. Este pentru prima dată cînd Republica Moldova va participa la Expo Milano, cu un pavilion propriu.

Următoarea Expoziție Mondială se va desfășura în anul 2020 la Dubai.

Source: www.moldpres.md

Keywords:

expoziție , 2015 , Italia , Moldova

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1863
Populația:
845 locuitori

Cîşla este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Cîşla este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanţa de 12 km de oraşul Teleneşti şi la 102 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 845 de oameni. Satul Cîşla a fost menționat documentar în anul 1863.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.