Go to section: Nature and tourism
11 february 2016, 10:36 Tourism in Moldova views 7032
Impresiile fotografilor care au valorificat comorile țării (Foto)
11 february 2016, 10:36 Tourism in Moldova views 7032

Impresiile fotografilor care au valorificat comorile țării (Foto)

Moldova tăinuiește comori ce merită a fi valorificate. Cu acest scop, turul Gustar Experince a adunat fotografi din țară, dar și peste hotare, pentru a contribui la dezvoltarea turismului autohton, prin intermediul imaginilor ce redau frumusețea și autenticitatea plaiului moldovenesc. Participanții proiectului „Descoperă Moldova" și-au exprimat impresiile sale în urma călătoriei din perioada 1 — 6 august 2016.

Iulian Ursachi — Moldova

Am fotografiat tot ce apărea în cale, de la mese bogate în castele grandioase, la oameni simpli care trăiesc fericiți la sate. Am intrat în casele oamenilor pentru a-i surprinde în intimitatea propriei gospodării, am fotografiat vinuri în crame celebre din Moldova și am documentat sinergia grupului de fotografi în momente inedite din tur.

Cred că locurile în care se pot capta cele mai frumoase fotografii sînt cele care redau cu adevărat viața din satele moldovenești. Precum este și în alte țări, cele mai frumoase fotografii ies acolo unde oamenii sînt simpli, pe deplin devotați muncii și mediului în care trăiesc.

Îmi revin în minte frecvent — Orheiul Vechi cu tot ce se întîmplă minunat acolo, doamna Ecaterina Popa de la Casa Părintească din satul Palanca, Antonina Tocarenco și a ei fermă de plante și, nu în ultimul rînd — cățăratul pe stîncile din Orheiul Vechi.

Totuși, ar mai fi fost cîteva lucruri la care aș fi vrut să particip, printre care: culesul viei, o nuntă tradițională la țară și, mai ales, o zi și o noapte petrecută în compania unor localnici.

Mi-au asigurat buna dispoziție oamenii cu umor, puși pe glume, oameni care știu să muncească cu zîmbetul pe buze.

Fabien Lainé — Franța

Ceea ce mi-a plăcut cu adevărat este diversitatea acestei țări și bunăvoința oamenilor, mulți dintre avînd foarte puțin, dar fiind gata să îți dea totul. Am întîlnit o mulțime de persoane care ne invitau la masă fără a ști cine sîntem, ne hrăneau cu mîncare de casă și produse crescute în acel sat sau în grădina din spatele casei.

Printre cele mai impresionante locuri pe care le-am fotografiat sînt Festivalul Gustar pentru bucuria vieții, Orheiul Vechi pentru peisaj, ferma „Babușcăi" Antonina cu mulțimea sa de ierburi pentru unicitate, tabăra de pictură din Cuhnești pentru oameni, Et Cetera pentru vin și întreaga țară pentru mîncare tradițională.

M-a făcut să zîmbesc vizita la Dealul romilor din Soroca, unde este atmosferă unică și bucurie în jurul unei mese bune, însoțită de muzică la acordeon.

Mi-aș dori să merg în excursie la vinăria Mileștii Mici și să deschid niște sticle vechi, întrucît sînt un amator al vinului și somelier.

Teo Voinovan — Moldova

Cel mai mult m-a impresionat căldura cu care am fost primiți, indiferent de locație.

În cadrul acestui tur fotografic, ce a durat 6 zile, am reușit să ajungem aproximativ la toate locurile plănuite din start, însă în Moldova mai sînt multe destinații puțin cunoscute. Aș vizita lacul Beleu, Găgăuzia, Codrii din centrul țării și minunatele livezi din Nordul țării.

M-a făcut să rîd, sau poate mai fericit, echipa alături de care am petrecut o neuitată vacanță de vară.

Cel mai atractiv loc, în viziunea mea, a fost satul Palanca din raionul Călărași.

Source: locals.md

Keywords:

turism , fotografie , Moldova

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1852
Populația:
605 locuitori

Surchiceni este un sat din cadrul comunei Baimaclia, raionul Căuşeni. Localitatea se află la distanța de 38 km de orașul Căușeni și la 63 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 605 oameni. Satul Surchiceni a fost menționat documentar în anul 1852.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.