Moldoveanul Dumitru Podgurschi a învățat hieroglifele și s-a stsbilit în China
Foto: prime.md |
Este vorba despre Dumitru Podgurschi, un tînăr de 24 de ani, care s-a stabilit de cîțiva ani în China, mînat de un vis din copilărie. Moldoveanul se mîndrește că a reușit să treacă peste frică și stereotipuri și să accepte o altă cultură.
Dumitru Podgurschi este unul dintre cei aproape o sută de moldoveni care au ales să trăiască în China. A visat de mic să ajungă în această țară, iar la 22 de ani și-a luat inima în dinți și s-a mutat cu traiul la zeci de mii de kilometri de casă.
Așa, Dumitru a ajuns în una dintre cele mai aglomerate metropole din lume. Cu o populație de circa 22 de milioane de oameni, Beijingul seamănă în orele de vîrf cu un adevărat furnicar. Pe lîngă milioanele de mașini și pietoni, în trafic își fac loc motoretele și bicicletele.
În cei doi ani de cînd s-a stabilit pe continentul asiatic, Dumitru a învățat limba chineză, a 8-a limbă pe care o știe după engleză, franceză, bulgară, ucraineană, germană, italiană și spaniolă. Aptitudinile de poliglot l-au ajutat să se angajeze traducător într-o companie din Beijing. Rar are cu cine să schimbe o vorbă în limba romînă, însă nu uită să le vorbească localnicilor despre țara în care s-a născut.
În China aproape că nu există lucruri care să nu te încînte, o spune și Dumitru. De la hărnicia locuitorilor care au ridicat țara la cea de-a doua putere economică a lumii și pînă la abilitatea celor peste 1,3 miliarde de oameni de a conviețui în pace alături de peste 50 de minorități.
Acum că și-a realizat un vis din copilărie, Dumitru își făurește noi planuri. Cu experiența acumulată în China, tînărul vrea să revină peste cîţiva ani acasă și să deschidă un liceu, în care va fi studiată cultura chineză.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- История НЛО. Одни ли мы во вселенной? (Видео)
- Почему мы не учим детей жить в семье?
- Современный попугай разбирается в интернете (Видео)
- Уникальные семена, насыщенные витамином B17, обладают удивительной способностью разрушать болезни, с…
- Антикитерский механизм: как устроен древнейший аналоговый компьютер (+Видео)
- Целебность пророщенного зерна по мнению йогов
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1907
- Populația:
- 266 locuitori
Evghenievca este un sat din cadrul comunei Copăceni, raionul Sîngerei. Localitatea Evghenievca se află la distanța de 15 km de orașul Sîngerei și la 107 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 266 de oameni. Satul Evghenievca a fost întemeiat în anul 1907.
Comments
(0)