15 september 2016, 15:00 Moldovan Diaspora views 5268
BRD a relansat subprogramul Centre Educaționale în Diasporă
15 september 2016, 15:00 Moldovan Diaspora views 5268

BRD a relansat subprogramul Centre Educaționale în Diasporă

Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD), împreună cu Ministerul Educației și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), misiunea în Moldova, relansează astăzi subprogramul de granturi Centre Educaționale în Diasporă în cadrul căruia vor fi oferite 10 granturi. Scopul acestui subprogram este de a susține comunitățile și familiile cu copii din generația a doua din diasporă pentru menținerea și dezvoltarea legăturilor lingvistice, culturale și emoționale cu Republica Moldova, comunică MOLDPRES cu referire la biroul nominalizat.

Granturile, în valoare de 3.500 de dolari americani fiecare, vor fi oferite pentru zece asociații din diasporă (organizații neguvernamentale) care sînt interesate să creeze sau să dezvolte centre educaționale pentru copiii moldovenilor din țările lor de reședință, inclusiv pentru studierea limbii române.

Granturile vor fi acordate asociațiilor cu minimum un an de experiență în desfășurarea activităților cu caracter educațional, cu cel puțin 20 de beneficiari direcți (elevi), care vor asigura spațiul necesar pentru organizarea activităților cu copiii, asumarea angajamentului de a participa la consultările cu experții naționali care vor elabora curriculumul la limba română. Proiectele declarate cîștigătoare vor beneficia suplimentar de materiale educaționale, în funcție de necesitățile lor. Nu sînt eligibile proiectele politice și cele cu caracter politic.

Procedura de evaluare și selectare a propunerilor de proiecte constă în patru etape. Procesul de selectare a celor mai argumentate cereri de finanțare va fi unul participativ. Astfel, propunerile de proiecte care vor trece de primele două etape ale Comisiei de evaluare și selectare, vor fi transmise spre examinare asociațiilor care le-au depus. Fiecare asociație va evalua propunerile de proiect, cu excepția propriului proiect. Acest principiu de evaluare a fost instituit ca urmare a solicitărilor delegaților la Congresul Diasporei din 19-21 august 2016 de a fi implicați în evaluarea proiectelor depuse în cadrul Diaspora Engagement Hub.

Dosarele pentru obținerea granturilor vor fi depuse online, pe www.brd.gov.md, pînă pe 14 octombrie 2016.

Source: moldpres.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1451
Populația:
3331 locuitori

Ţaul este un sat şi comună din raionul Donduşeni, Ţaul este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Ţaul este situat în partea de sud a raionului Donduşeni, la o distanţă de 6 km de orașul şi de gara Donduşeni şi la 210 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 3331 de oameni. Satul Ţaul a fost întemeiat în anul 1451 sub numele Alboteşti.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.