30 march 2014, 12:43 Moldovan Diaspora views 15910
30 march 2014, 12:43 Moldovan Diaspora views 15910

Cum au supravieţuit 40 000 de moldoveni în Kazahstan

Astăzi în Kazahstan conform datelor oficiale trăiesc 21.000 de moldoveni. Neoficial sînt circa 40.000 de mii, jurnalul.ro. Cum au ajuns ei aici? Prima dată s-a întîmplat pe timpul lui Stolîpin, la începutul secolului XX, cînd Basarabia era în Imperiul Rus, atunci țăranilor li s-a promis pămînt. Au mers caravanele şase luni pînă acolo. Cînd au văzut pămîntul din Kazahstan, că nu rodeşte, unii s-au întors. Alţii, nemaiavînd posibilităţi, au rămas acolo. Şi în ziua de azi s-au păstrat în regiunea Aktubinsk două sate, unul – Basarabka şi altul – Moldovanka. Al doilea val a fost după 1940, 28 iunie. A fost primul val de deportări. Arhivele cu deportaţii au fost închise, nu există o statistică a deportărilor.

Deportaţii munceau la stat, forţat, nu aveau nici un drept. Trăiau în bărăci cu paturi de scînduri, suprapuse. Foarte mulţi nu au rezistat şi au murit, pentru că sînt nişte friguri nemaipomenite. Datorită poporului kazah, care îi lua prin iurte şi-i îmbrăca, îi hrănea, mulți au supravieţuit.

Recent a fost înființată Societatea moldovenilor din Kazahstan.  Acum se deschide o filială a acesteia în regiunea Zhezkazgan, unde se află cea mai mare exploatare de cupru, a doua se deschide în Almata şi mai este o filială la Pavlodar. Societatea își propune să ridice un monument în memoria moldovenilor deportați în Kazahstan.

Pe 1 mai e Ziua Popoarelor din Kazahstan. Toate popoarele sărbătoresc identitatea, cultura lor. Ultima oară au ieșit 40 de moldoveni în costume naţionale, în stradă.

Moldovenii nu uită tradițiile lor, nici chiar fiind departe de casă. Întotdeauna au pînă şi brînză de oaie, brînză de burduf, mămăligă  etc. Unul dintre ei chiar şi-a vîndut surtucul ca să cumpere un volum din Eminescu, la un moment dat cînd în Karaganda a găsit această carte cu grafie latină.

Sărbătorile religioase sînt marcate la biserica ortodoxă rusă, unde merg toți ortodocșii, indiferent de etnie.

Cea mai mare comunitate din Kazahstan e cea a nemţilor, apoi vin ruşii, ucrainenii, dar cei mai uniți sînt moldovenii, care adesea se adună, stau la masă cu bucate, cu cîntece...

 

Sursa:  jurnalul.ro

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1657
Populația:
3781 locuitori

Rubleniţa este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Rubleniţa și Rubleniţa Nouă. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Soroca și la 162 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3781 de oameni. Satul Rubleniţa a fost menționat documentar în anul 1657.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.