18 april 2012, 12:10 Moldovan reality 6952

De ce ar avea nevoie Occidentul de înca o Românie?

Foto: blackseanews.net

„De ce ar avea nevoie Occidentul de înca o Românie?” Deși poate părea ciudată şi chiar absurdă, aceasta este o întrebare cheie în înțelegerea proceselor care au loc astăzi în interiorul și în jurul triunghiului geopolitic România–Republica Moldova–Ucraina, epicentrul căruia se află în Transnistria.

”Hărțile mentale” în mitologia politică a Europei

Experţii în domeniul geopoliticii şi geoeconomiei devin tot mai conștienți de rolul important pe care îl joacă mitologia politică în mintea şi comportamentul oamenilor, în viziunile şi motivaţia lor politică, dar şi domeniile strîns asociate de aceasta – geografia şi istoriografia mitologizată.  

Să începem de la aceea că termenul ”Europa de Est” a fost inventat în ”epoca iluminismului” în tradiţia ideilor medievale despre misterioasa ”Tartaria Magna”, adică despre Rusia ”barbară” și despre popoarele legate de ea prin destin comun. Oamenii de știință ruși, în prima treime a secolului XX, într-o dispută teoretică principială cu europenii ”luminați” au introdus în uzul ştiinţific şi jurnalistic termenul ”Eurasia”, utilizat acum pe scară largă. Deja geniul Dmitri Mendeleev și-a expus în acest sens profundul raționament despre faptul că Rusia este sortită a fi ”între ciocanul Vestului şi nicovala Estului”. Apropo, la ”împărțirea hărții” Europei postbelice în 1945, nici unul dintre politicienii din Europa de Vest şi America nu vedeau tendința Kremlinului de a deține controlul asupra ţărilor din Europa de Est ca fiind una excesivă, aşa cum li s-a părut mai tîrziu cehului Milan Kundera sau polonezului Zbigniew Brzezinski. Mai mult decît atît, în lumina ”geografiei mentale” de vest şi istoriografiei imperiale a acelor ani, aceste ambiţii ale Rusiei sovietice, care își consolida frontierele sale de vest, erau privite ca fiind legitime şi pe deplin justificate.

Ce s-a schimbat de atunci? Şi cum se explică atitudinea politicienilor occidentali, extrem de tolerantă, ca să nu zic aprobatoare, față de renaşterea neonazismului şi rusofobiei în țările Europei de Est?

Noi ”adieri” în ”cartografia mentală” occidentală

Prăbușirea Uniunii Sovietice şi a ţărilor socialiste a arătat în mod clar că nu diferenţele ideologice au stat la baza ”războiului rece” şi confruntării dure dintre Est și Vest, ci faptul că astfel de ”poli” geopolitici şi geoeconomici cum ar fi Rusia, China, India, şi alte ”constelaţii” de țări din Asia, Africa şi America Latină, regenerate după cataclismele secolului XX, au fost prezentate factorilor de decizie politici din Occident drept o ameninţare pentru poziţia lor dominantă pe scena mondială.

Dar ce ar putea fi mai eficace în lupta pentru dominarea lumii decît aplicarea în viaţă  a vechiului principiu imperial ”divide et impera”, decît stratagema ”standardelor duble” sau decît crearea unei mitologii geografice, istoriografice şi socio-culturale?

Recenta criză economico-financiară şi socială a democraţiilor neoliberale, care a zdruncinat politica mondială, nu a făcut decît să înăsprească strategia Vestului, să facă mai agresivă şi ofensivă atitudinea lui față de păstrarea şi extinderea arealului geografic, cultural şi istoric, aflat sub propriul control. Aici își are și originea protecţia unor astfel de curenţi ideologici, ca ”reformismul” istoriografic, revanşismul, neo-nazismul şi xenofobia, precum şi diverse mişcări de ”ultima modă” pentru ”orientare netradițională” în viaţa religioasă şi privată a cetăţenilor, îndreptate spre dezintegrarea moralei diverselor comunități socio-culturale care se opun vehement invaziei Vestului.

Acest lucru explică, de fapt, de ce are nevoie Vestul de o ”nouă Românie” în ”persoana” mult pătimitei Republici Moldova care, potrivit insidioasei teorii despre ”două state româneşti”, trebuie să completeze arsenalul de mijloace ale rusofobiei agresive. ”Românizarea” progresivă a Republicii Moldova nici pe departe nu înseamnă că pe ea vor s-o primească în ”familia prietenoasă” a popoarelor UE – Chişinăului i s-a dat clar de înțeles că despre aceasta nici nu poate fi vorba. Moldova este pregătită pentru rolul unei verigi a ”cordonului sanitar” care separă Rusia de ”vechea” Europă şi este compus din statele baltice și cele ale bazinului Mării Negre. Iar implementarea sistemului de apărare antirachetă la frontierele cu Moldova presupune un control strict asupra acesteia din partea Occidentului, prin ”românizarea” forţată a poporului său în contrapunere cu relaţiile lui tradiţionale cu Rusia.

Transnistria şi Găgăuzia: ”două ancore” şi ”două aripi” ale statalităţii moldoveneşti

Unificarea politică, spirituală şi economică a Republicii Moldova nu este inclusă în planurile unioniștilor români și proromâni de pe ambele maluri ale Prutului. Ei fac tot posibilul pentru a discredita însăși ideea statalității moldovenești și a națiunii civice polietnice moldovenești.

Numeroase cărţi şi manuale, canale de televiziune şi site-uri de Internet din Bucureşti şi Chișinău promovează insistent ideea că Republica Moldova este o ”himeră stalinistă”, ”provincia Basarabia a României Mari”, și nu o insulă a principatului vechi al Moldovei, care a supraviețuit prin minune; că moldovenii sînt ”români”, și nu o etnie istorică est-romană din estul Carpaţilor; că Găgăuzia este o entitate teritorială ”mitică” pe teritoriul Moldovei de astăzi, iar găgăuzii sînt ”turci veniți”, şi nu urmaşii stabiliți ai multor generaţii de ţărani demni, lucrători şi apărători ai terenurilor ei sudice; că Transnistria este o parte din teritoriul fostei Republici Autonome Moldovenești, furată de la Ucraina cu ”mîna perfidă a Moscovei” (într-o interpretare), sau chiar o entitate teritorială ”criminală”, creată de aceeaşi „mînă perfidă” (în altă interpretare), şi că ”transnistrenii” sînt o ”gloată” alcătuită din tot felul de ”străini” şi alte ”elemente imperialiste” cu care nici nu trebuie negociat, cu care trebuie de vorbit doar de pe poziţie de putere (care, potrivit adepților acestui punct de vedere, poate fi dobîndită prin aderarea la NATO, precum şi prin unirea cu România).

Toate acestea sînt însoţite de un atac masiv asupra simbolurilor identităţii istorice a Moldovei antice şi moderne – demolarea dezolantă a monumentelor istorice din secolul XIX şi începutul secolului XX, cînd Moldova era parte a Imperiului Rus, demontarea monumentelor istorice din epoca sovietică, declararea lui Ştefan cel Mare drept ”mare român” (deși în timpurile lui nimeni nu avea habar de ”români”), propagarea simbolurilor româneşti, redenumirea obraznică a străzilor etc.

Dar cum poate fi explicată primirea foarte rece de către București a ”Planului Belkovsky” care opta pentru ”divizarea” Moldovei cu stabilirea graniței pe Nistru, urmînd ca malul ei drept să fie transmis României, iar cel stîng – Rusiei? Vestul şi politicienii români mai lucizi au înţeles atunci că includerea Moldovei în componența fostei (ilegal anexate în 1918) ”provincii Basarabia” imediat va duce la o explozie a tendinţelor de unificare a Transilvaniei cu Ungaria, iar Rusia, în acest caz, va lăsa în urma sa un cap de pod politico-militar, zădărnicind amplasarea (pe atunci deja planificată) în România a unităților noului sistem de apărare antirachetă.

O altă situație este acum, în condițiile unei ”complete românizări şi unionizări” a Republicii Moldova, cînd partidele unioniste și legionare, complet legalizate, şi organizaţiile publice visează deschis la anul ”jubiliar” 2018 (cea de a 100-a aniversare a ”anschluss”-ului de către România Mare a teritoriului Republicii Democratice Moldovenești de atunci) ca și la anul noii ”uniri cu Patria-mamă”. Şi în spatele acestor idei delirante stau cercuri politice destul de influente nu doar din România, ci şi din Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, cu toleranța lor uimitoare față de orice fel de tendinţe neonaziste din Europa de Est.

Prin urmare, entităţile teritoriale autonome, consolidate politic şi economic şi, totodată, integrate în componența Republicii Moldova – Transnistria şi Găgăuzia – au toate motivele să devină garanţi siguri și reali, ”două ancore” ale statalităţii moldoveneşti și, concomitent, ”două aripi” care i-ar permite să scape din ghearele degradării vieţii politice şi economice.

Integrarea Transnistriei şi Găgăuziei în viaţa politică şi economică a Republicii Moldova modifică brusc viaţa ei politică internă instabilă şi, prin urmare, a orientării politicii sale externe, cel puțin în virtutea importanţei excepţionale şi a rolului potenţialului alegătorilor în aceste regiuni, orientați în mare parte spre direcția de dezvoltare ”eurasiatică”.

Fără sprijinul Rusiei, Republica Moldova nu va ieşi din statutul umilitor ce i l-au pregătit – de una dintre verigile ”cordonului sanitar” al Uniunii Europene, de o ”carte de joc pentru NATO”, căreia, de fapt, nu-i este permis nici măcar să viseze la aderarea la UE.

Cu toate acestea, și Rusia, fără o soluţionare radicală a diferendului transnistrean, nu va reuși să creeze condiții de siguranţă pentru banda îngustă a malului stîng al Nistrului, situată, spre deosebire de Osetia de Sud şi Abhazia, departe de graniţele sale.

Americanul Vladimir Socor, originar din România şi actualmente unul dintre cei mai buni experţi occidentali pe problemele Moldovei, are dreptate, cel puţin atunci cînd spune că Rusia, în sfîrșit, a realizat importanţa ”direcţiei moldovenești” în politica sa externă după ce, an după an, deceniu după deceniu, ceda poziţiile în faţa diplomaţiei române, tinere şi agresive, bazată nu atît pe susţinerea aliaţilor săi occidentali şi pe pîrghiile economice, cît pe hipnoza mitologiei istorice şi pe conjunctura internaţională tulbure.

Valoarea problemei (conflictului) transnistrene în geopolitica europeană şi eurasiatică, astăzi, este în creştere în virtutea unui motiv absolut obiectiv. Cu toate acestea, nu trebuie uitat niciodată că lupta pentru minţi, pentru controlul asupra spaţiului informaţional şi cultural-istoric este mai importantă decît lupta pentru cîştigul material. Şi dacă oamenii care fac politică înţeleg noțiunea ierarhiei valorilor, atunci pînzele istoriei neapărat se vor întoarce în direcţia vîntului salvator al schimbărilor, care îndreaptă popoarele înfrățite și apropiate cultural spre comunitatea sarcinilor și obiectivelor naționale redobîndite.

Victor Borsevici

Sursa: fondsk.ru