|
Condițiile în care migranții moldoveni din Rusia vor putea fi amnistiați
Înţelegerile dintre președintele țării, Igor Dodon, şi omologul său rus, Vladimir Putin, privind amnistierea a sute de mii de cetățeni moldoveni care au asupra lor încălcări ale legislaţiei migraţioniste ruse au ajuns să aibă şi o confirmare documentară.
O decizie în această privință a fost publicată astăzi, 3 decembrie, pe pagina oficială a Ministerului Afacerilor Interne al Federației Ruse.
"Cetățeni ai Republicii Moldova, aflaţi pe teritoriul Federației Ruse şi avînd asupra lor încălcări privind perioada autorizată de ședere în FR, vor avea posibilitatea, în perioada 01 ianuarie - 24 februarie, 2019, să plece în Republica Moldova fără a fi traşi la răspundere administrativă pentru încălcarea termenelor de şedere şi fără aplicarea faţă de aceste persoane a restricţiilor privind intrarea pe teritoriul Federației Ruse în conformitate cu articolul 26, aliniatele 4 și 8, și cu articolul 27, aliniatele 12, 13 şi 14 din Legea federală "Cu privire la procedura de ieşire din Federația Rusă și de intrare în Federația Rusă"; faţă cetățenii Republicii Moldova, care, în perioada indicată, vor pleca în Republica Moldova, începînd cu data de 25 februarie, 2019, vor fi luate măsuri de revizuire în scop de revocare sau de atenuare a măsurilor aplicate faţă de aceştia, anterior, în conformitate cu art. 26, aliniatele 4 și 8 și art. 27, aliniatele 12, 13 și 14 din Legea federală " Cu privire la procedura de ieşire din Federația Rusă și de intrare în Federația Rusă" privind neautorizarea intrării în Federația Rusă".
Șeful statului a comentat decizia adoptată pe pagina sa din FB. Astfel, Igor Dodon și-a exprimat recunoștința față de conducerea rusă pentru măsurile concrete întreprinse cu privire la realizarea înțelegerilor la care a ajuns cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în timpul vizitei sale oficiale în Rusia, în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie. El a menţionat că în conformitate cu decizia MAI al Federației Ruse, pentru aproximativ 170 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova se oferă posibilitatea de a beneficia de noua modalitate legală, care permite anularea acestor încălcări.
"Exprim recunoștința față de conducerea rusă pentru măsurile concrete întreprinse cu privire la realizarea înțelegerilor la care am ajuns cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în timpul vizitei mele oficiale în Rusia, în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie. Acum, cetățenii RM care din diverse motive au încălcat legislația imigraționistă a Rusiei, pot beneficia de anularea acestor încălcări, dacă vor părăsi teritoriul Rusiei în perioada ianuarie – februarie 2019 și vor reveni în Rusia nu mai devreme de luna martie anul viitor. Această decizie îi vizează și pe cetățenii RM care anterior au fost deportați din cauza acelorași încălcări. Acest pas demonstrează deschiderea și interesul deosebit al conducerii Federatiei Ruse de a ajuta cetățenii noștri și de a dezvolta un parteneriat strategic cu țara noastră în toate domeniile de interes reciproc", a declarat Igor Dodon.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Пифагор первым принес вегетарианство на Запад
- Остатки древних цивилизаций: шлифованные горы со следами машинной обработки (+Фото)
- В деревне счастье даётся бесплатно
- Даже минимальные дозы алкоголя оказались опасны для здоровья
- 10 интересных фактов про Молдову (Видео)
- Эти продукты очищают организм лучше любых лекарств
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1436
- Populația:
- 1180 locuitori
Ciopleni este un sat din cadrul comunei Hruşova, raionul Criuleni. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Criuleni și la 18 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1180 de oameni. Satul Ciopleni a fost menționat documentar în anul 1436.
Comments
(0)