07 april 2014, 09:39 Moldovan reality views 6687
Companii din Moldova participă la o expoziţie internaţională în China
Photo: trm.md
07 april 2014, 09:39 Moldovan reality views 6687

Companii din Moldova participă la o expoziţie internaţională în China

Nouă companii din Republica Moldova participă cu stand colectiv la ediţia a XI-a a Expoziţiei Internaţionale Tehnico - Ştiinţifice din oraşul Manzhouli, China.

Potrivit unui comunicat de presă, misiunea economică în China este organizată de Camera de Comerț și Industrie (CCI) a Moldovei, cu suportul Ambasadei Republicii Populare Chineze la Chișinău, cu scopul intensificării relațiilor comerciale dintre cele două state.

Șeful Direcției Expoziții și Tîrguri a CCI, Marina Petrova, a informat că, întreprinderile moldovenești iau parte pentru a doua oară la acest eveniment.

„Pe lîngă prezentarea produselor la stand, oamenii de afaceri din Moldova vor avea întrevederi bilaterale și vor participa la programul adițional al Expoziției Internaționale Tehnico - Științifice. Prezentarea mărfurilor companiilor din Moldova la această manifestare este binevenită, deoarece orașul Manzhouli este cunoscut în regiunea de nord-est a Asiei în calitate de platformă pentru realizarea investițiilor, schimbului de experiență și preluarea know-how-ului, avînd un rol important pentru dezvoltarea regiunilor adiacente din Mongolia, Federația Rusă și nordul Chinei", a precizat Marina Petrova.

La ediția a XI-a a Expoziției Internaționale Tehnico - Științifice participă peste 11 mii de expozanți din mai multe state. Aici sunt expuse mărfuri și servicii din sectoarele: biotehnologie şi medicină, energie regenerabilă, automatică, materiale de construcţie şi echipament, articole din metal, automobile, piese de schimb, inginerie și echipamente de minerit, utilaje de ambalare, mașini agricole, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse alimentare și băuturi, produse agricole și animaliere.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, volumul comerţului exterior, fără a se ţine cont de activitatea comercială a agenţilor economici din raioanele de est, al Republicii Moldova cu China, pentru patru luni ale anului 2014, a înregistrat suma de 142,8 milioane de dolari, micșorîndu-se cu 4,41% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Exportul de mărfuri realizat în perioada ianuarie - aprilie 2014 a înregistrat suma de 1,7 milioane de dolari, crescînd cu 30,7 % faţă de perioada similară a anului precedent. Importul de mărfuri efectuat în patru luni ale anului 2014 în Republica Moldova din China a însumat 141,1 milioane de dolari, înregistrînd o scădere de 4,72 % în raport cu anul 2013.

Source: trm.md

Keywords:

China , Moldova , expoziție

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1443-1453
Populația:
1187 locuitori

Teliţa este un sat şi comună din raionul Anenii Noi. Din componenţa comunei fac parte localităţile Teliţa și Teliţa Nouă. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Anenii Noi și la 49 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1187 de oameni. Satul Telița a fost menționat documentar între anii 1443-1453.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.