30 january 2015, 10:13 Moldovan reality views 7092
Posibila configurație a viitorului Guvern (INFOGRAFIC)
30 january 2015, 10:13 Moldovan reality views 7092

Posibila configurație a viitorului Guvern (INFOGRAFIC)

Iurie Leancă a fost oficial desemnat în calitate de candidat pentru funcția de prim-ministru. Conform legii, liberal-democratul are la dispoziție 15 zile pentru a-și forma Cabinetul de Miniștri și a elabora Programul de Guvernare, cu care să vină în fața deputaților și să solicite votul de încredere, transmite UNIMEDIA.

Deocamdată, liderii alianței refuză să dea prea multe detalii despre membrii care vor forma viitorul Guvern. Se știe doar că vor fi trei vicepremieri, cu unul mai puțin decât în fostul Executiv. Un fotoliu de adjunct al premierului va fi deținut de PLDM, și va fi ocupat de viitorul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. Natalia Gherman ar putea să-și păstreze această funcție.

Celelalte două fotolii de vicepremier vor fi deținute de PD. Unul din candidații care se vehiculează este Victor Osipov, care ar putea reveni la Biroul de Reintegrare. Informația a fost parțial confirmată de Marian Lupu și Dumitru Diacov. Nu se știe cine va fi al doilea viceprim-ministru desemnat de PD, care urmează să fie și ministru al Economiei.

Pentru fotoliul de ministru al Finanțelor, candidați ar fi actualul ministru în exercițiu, Anatol Arapu sau Ion Prisăcaru, în prezent șef la Fisc.

În funcția de ministru al Justiției ar putea fi promovat actualul viceministru, Nicolae Eșanu., iar succesorul lui Dorin Recean la Ministerul Afacerilor de Interne ar putea fi adjunctul său, Serghei Diaconu.

Funcția de ministru al Apărării ar putea fi exercitată de actualul șef al Marele Stat Major al Armatei Naţionale, generalul Igor Gorgan.

Marcel Răducan are șanse să-și păstreze locul în fruntea Ministerului Construcțiilor și Dezvoltării Regionale.

Pentru Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a fost vehiculată candidatura lui Valeriu Streleț, însă liberal-democratul, prezent la emisiunea „Alb&Negru" de la UNIMEDIA a dezmințit informația, specificând că-și va continua activitatea în Parlament. Alte candidaturi nu se cunosc.

Liderul de onoare al PD, Dumitru Diacov, a confirmat că Vasile Botnari își va păstra funcția de conducere a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. Cu șanse de a rămâne la minister sunt și: ministrul Culturii, Monica Babuc, ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip și ministrul Tineretului și Sportului, Octavian Bodișteanu.

De la PD ar putea fi schimbată Valentina Buliga, ministrul în exercițiu al Muncii, Protecției Sociale și Familiei.

La cârma Ministerului Mediului ar putea veni actualul viceministru, Dorin Dușciac, care a ajuns în Guvern fiind promovat în funcție de Partidul Liberal Reformator.

Maia Sandu va rămâne în fruntea Ministerului Educației, iar locul lui Andrei Usatîi la Ministerul Sănătății ar putea fi preluat de Mircea Buga, directorul general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

Gheorghe Duca - președintele Academiei de Științe, și Mihail Formuzal - bașcanul Găgăuziei, sunt membru din oficiu ai Guvernului.

Source: unimedia.info

Keywords:

schimbări , ministru , guvern

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XIX
Populația:
101 locuitori

Selişteni este un sat din cadrul comunei Valea-Trestieni, raionul Nisporeni. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Nisporeni și la 92 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituia 101 oameni. Satul Selişteni a fost menționat documentar în secolul al XIX-lea.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.