15 november 2011, 10:14 Moldovan reality views 3284
15 november 2011, 10:14 Moldovan reality views 3284

AIE și Dodon nu au ajuns la compromis

Ședința Consiliului Alianței pentru Integrare Europeană cu deputatul neafiliat Igor Dodon s-a finalizat după 15 minute de discuții. Liderii AIE au declarat că nu vor înainta nici o candidatură la funcția de șef al statului, iar Dodon i-a acuzat de iresponsabilitate politică.

”Criza politică în Republica Moldova continuă, fiind generată atît de Alianță, cît și de PCRM. Noi am propus ca o posibilă candidatură pentru discuții pe doamna Greceanîi. Alianța putea să vină cu o candidatură alternativă, însă s-a insistat asupra lui Marian Lupu”, a declarat Dodon.

Pe de altă parte, liderii AIE neagă cele spuse de deputatul neafiliat. ”Din partea domnului Dodon nu a răsunat ceva tranșant în acest sens. Se insista pe doamna Greceanîi și doar atît. Această poziție nu-mi pare responsabilă și flexibilă”, a replicat președintele Parlamentului, președintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu. Potrivit lui, dacă pînă la miezul nopții comuniștii nu vor înregistra o candidatură, atunci Parlamentul, cel mai probabil, va numi o nouă dată a alegerilor. ”Dacă nici a doua oară nu va fi găsit un compromis, atunci va fi considerat un caz consumat, iar Parlamentul se va mișca spre alegeri anticipate”, a spus Lupu, specifînd că în acest caz scrutinul ar putea fi organizat în decurs de o luna sau două.

Totuși, colegul său de Alianță, prim-ministrul și președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat rămîne optimist și spune că președintele țării încă poate fi ales. ”E prematur să vorbim despre ce o să se întîmple, mîine vom ieşi şi vom spune cum procedăm, vom face tot posibilul ca preşedintele să fie ales. Avem timp destul”, a menţionat acesta.

La rîndul său, liderul liberal Mihai Ghimpu l-a învinuit pe Dodon că intenționează să preia funcția de spicher, care potrivit Acordului Alianței, revine Partidului Liberal. ”A fost un joc al lui, pentru că pretinde la funcția de președinte al Parlamentului, așa am înțeles. Acum cei care vor funcții cu trei voturi să meargă la biserică să ia agheazmă”, a conchis ironic Ghimpu.

 

Sursa: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1774
Populația:
828 locuitori

Chiurt este un sat subordonat administrativ oraşului Cupcini, raionul Edineţ. Localitatea este aşezată în valea rîului Ciuhur, la 20 km de oraşul Edineţ şi la 182 km de Chişinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 828 locuitori. Satul Chiurt a fost menționat documentar în anul 1774.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.