15 august 2015, 11:44 Moldovan reality views 10380
O tînără din Moldova, a ținut un discurs în cadrul Adunării Generale a ONU (Video)
15 august 2015, 11:44 Moldovan reality views 10380

O tînără din Moldova, a ținut un discurs în cadrul Adunării Generale a ONU (Video)

O tânără din Moldova, Daniela Moisei,  a fost invitată să ţină un discurs în cadrul Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu sediul la New York, SUA. Evenimentul a avut loc în urma participării acesteia la concursul de eseuri cu genericul „Many languages, one world" (Multe limbi, o singură lume), organizat de ELS Educational Services, Inc. şi United Nations Academic Impact (UNAI). Concursul a fost organizat cu ocazia aniversării a 70 de ani de la fondarea ONU.

Potrivit tinerei, concursul prevăzut din două etape a presupus iniţial redactarea unui eseu în una dintre cele șase limbi oficiale ale ONU (engleză, franceză, spaniolă, arabă, rusă, chineză), referitor la subiectele Agendei de Dezvoltare Durabilă post-2015 ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. Drept urmare, concurenţii preselectaţi la proba scrisă au susţinut și proba interviului online cu organizatorii proiectului, pentru a demonstra competenţa lingvistică.

Peste 3.500 de tineri din 130 de ţări au participat la faza inițială a concursului, iar eseul Danielei, redactat în limba franceză, s-a numărat printre cele 70 învingătoare. „Drept premiu, în perioada 20-26 iulie, am fost întruniți la Forumul Global pentru Tineret, în cadrul Universităţii Adelphi din New York, unde am cercetat, în șase grupuri lingvistice, subiecte specifice ale Agendei de Dezvoltare Durabilă a ONU. Grupului vorbitorilor de franceză, din care făceam parte, i-a revenit subiectul „Promovarea societății paşnice şi incluzive pentru dezvoltare durabilă, accesul la justiţie şi crearea instituţiilor eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile", spune Daniela Moisei.

Evenimentul a culminat cu oportunitatea unică a fiecărui participant de a ţine un discurs în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite din New York. „Mi-am formulat discursul conform temei ce a revenit grupului de lucru, menţionând importanţa păcii, a statului de drept şi a cooperării internaţionale în procesul de eradicare a sărăciei şi favorizare a creşterii şi dezvoltării economice durabile a unui stat. De asemenea, am venit cu propunerea de a aborda în şcoli subiecte ce ar promova cultura păcii, educaţia incluzivă, astfel contribuind la formarea unui set de valori pentru tânăra generaţie", a mai adăugat tânăra.

Realizând o retrospectivă a acestui eveniment, Daniela a menționat că a fost onorată de oportunitatea de a reprezenta Moldova într-un asemenea context şi crede cu fermitate că munca şi perseverenţa ne pot garanta succesul.

Source: diez.md

Keywords:

ONU , moldovenii , limba , concurs

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1748
Populația:
715 locuitori

Roghi este un sat din cadrul comunei Molovata Nouă, raionul Dubăsari. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Dubăsari și la 63 km de Chișinău. Conform datelor pentru 1 ianuarie 2009, populaţia satului constituia 715 oameni. Satul Roghi a fost menționat documentar în anul 1748.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.