20 december 2015, 14:00 Moldovan reality 6706

De ce nivelul sărăciei se reduce, iar numărul săracilor crește? (DOC)

În Legea cu privire la minimul de existență din 2012 se spune că documentul stabilește (ar fi trebuit) baza normativă de reglementare a garanțiilor minime de stat în domeniul veniturilor populației, proporțională cu costul vieții, pentru asigurarea unui standard corespunzător de viață în procesul de implementare a politicii de stat în domeniul social.

De asemenea, se menționează că mărimea minimului de viață garantat se calculează prin suma:
 
а) coșului alimentar

b) cheltuielilor pentru procurarea mărfurilor industriale și achitarea serviciilor,

c) precum și a mărimilor contribuțiilor obligatorii pentru asigurarea socială și fondul medical.

Pentru informarea societății civile despre impactul politicii promovate de reducere a sărăciei, Ministerul Economiei urmează, anual, pînă la 20 decembrie, să publice rapoartele privind rezultatele analizei nivelului de sărăcie.
 
Iar Biroul Național de Statistică să asigure accesul la date pentru utilizatori și să plaseze pe site-ul său baza de date privind bugetele gospodăriilor casnice și nota informativă cu numărul standard de tabele. 
 
Cît de promițător a fost scris totul pe hîrtie. Dar care este situația reală din ultimii zece ani?

Despre reverențele neclare din legislație și hotărîrile Guvernului

În primul rînd, documentul menționat în lege cu denumirea „politica statului în domeniul veniturilor populației, proporționale costului de trai, pentru asigurarea unui standard de viață adecvat” LIPSEȘTE.
 
În al doilea rînd, NIMENI în această țară nu poate spune ce înseamnă „standard de viață adecvat”.
 
În al treilea rînd, trebuie să reieșim din faptul că, potrivit calculelor statistice, în ultimii ani, pensia medie a aproape un milion de cetățeni, adică o treime din populație, acoperă doar coșul minim alimentar de existență și doar în proporție de 81%.

În al patrulea rînd, pe parcursul ultimilor 15 ani, niciodată nu au fost aplicate prevederile legii privind calcularea și stabilirea unor mărimi JUSTIFICATE a salariului și pensiei, a venitului lunar minim garantat pentru o familie, burselor, indemnizațiilor și compensațiilor, reieșind din minimul de existență calculat corect și justificat.

În al cincilea, de ce în normele privind nivelul minim de existență aprobate diferite cerințe (distinctive) privind componentele acestuia pentru locuitorii orașelor Chișinău, Bălți, dar și ai centrelor raionale și satelor, pentru bărbați și femei, pentru copii, dar asemenea indicații  (cerințe, restricții) lipsesc în legea cu privire la minimul de existență?

În al șaselea rînd, Ministerul Economiei, pe parcursul a 10 ani ignoră hotărîrea Guvernului și:

- Nu a creat și nu deține o bază de date integrată a principalilor indicatori ai nivelului sărăciei;

- Nu monitorizează și analizează nivelul de sărăciei și impactul politicilor promovate (politici ce lipsesc) de reducere a sărăciei;

- Nu prezintă guvernului anual, pînă pe 15 iunie o informație CLARĂ (!?, așa este menționat în hotărîre) privind nivelul sărăciei și pînă pe 1 noiembrie  - raportul privind nivelul sărăciei și impactul politicilor publice promovate (lipsă).  

Cum am ajuns la așa viață cu așa „coșuri” minime
 
În baza legii cu privire la minimul de existență din 2012, Guvernul, în aprilie 2013, a aprobat Regulamentul cu privire la modul ce calculare a normelor minimului de existență.
 
Totodată, trebuie să menționăm că proiectul de lege trebuia elaborat în a doua jumătate a anului 2000. A fost nevoie de 12 ani pentru elaborarea legii ce constă din șase articole, inclusiv – articolul privind scopurile aplicării legii, articolele privind noțiunile de bază și articolul final.
 
Biroul Național de Statistică calculează minimul de existență în conformitate cu Metodologia, elaborată și adoptată încă peste un an – în septembrie 2013, de către Ministerul Muncii, Academia de Științe, Biroul Național de Statistică și Institutul Național de Cercetări Economice.
 
Nu este clar de ce la elaborarea Metodologiei nu au participat medicii – Ministerul Sănătății, or, este vorba și despre norma de calorii. De asemenea, nu este clar de ce la elaborarea ei nu participă Ministerul Economiei, care este obligat (conform hotărîrii Guvernului):
 
- să creeze și să gestioneze baza de date a principalilor indicatori ai sărăciei;
 
- să efectueze monitorizarea și analiza nivelului sărăciei și a impactului politicilor promovate de reducere a acesteia cu implicare diferitor părți interesate;
 
- să prezinte anual Guvernului o informație clară privind nivelul sărăciei în țară și raportul privind nivelul sărăciei și impactul politicilor promovate asupra acestuia.
 
Conform Metodologiei, Biroul de Statistică calculează în fiecare trimestru nivelul minim potrivit unor norme diferite pentru locuitorii Chișinăului, celor din Bălți și alte orașe și sate. Nu știu de ce autorii au decis să calculeze necesitățile minime ale oamenilor în funcție de locul de trai. Oare noi, conform Constituției și a legii cu privire la minimul de existență nu suntem egali în nevoile noastre minime de oameni și de cetățeni?
 
Aceste instanțe de stat (academicienii) reușesc uneori chiar să revizuiască acele norme mizere în direcția reducerii lor. Astfel, în 2013, cu un decalaj de 13 ani (!?) au fost revizuite normele, adoptate în 2000, micșorîndu-le: la fructe – de la 6,6 pînă la 5,6 kg pe lună, adică de la 220 pînă la 186 de grame pe zi. Norma de pîine constituie 379 de grame pe zi. Pentru comparație, pe timpul blocadei din Leningrad, norma pentru pîine era de 400 de grame pentru ingineri și 200 de grame pentru copii. Însă atunci era război!
 
Altă informație, pentru comparație. Normele biologice pentru o persoană pe lună erau cîte 11 kg de fructe și 8 kg de legume. Astăzi, în minimul de existență sunt incluse doar 8 kg de legume și 5,6 kg de fructe.

Dar ce înseamnă potrivit estimărilor actuale 1,5 kg de roșii pe lună, adică cîte 50 de grame pe zi, mai puțin de un sfert din roșie? Sau cîte 22 g de paste, boabe și crupe și 18 g de orez. Adică, în total 84 g pe zi. Toate acestea pentru o alimentație de trei ori pe zi? Oare aceasta este o normă științifică? Aceasta este insuficientă chiar pentru un cățeluș. Însă anume conform acestor norme este calculat minimul de existență și îl afișează cu mîndrie – poftim, bucurați-vă că la voi totul e în regulă.

Un alt aspect. Suntem țara în care mămăliga este stimată și apreciată ca mîncare națională și ca un produs alimentar folositor. În România, mămăliga de asemenea se bucură de succes. Însă în normele noastre sunt prevăzute cîte 0,59 kg de făină de porumb pentru o persoană pe lună. Adică doar cîte o mămăliguță! Iar în România, normele prevăd cîte 1,96 kg pe lună. De patru ori mai mult. Adică acolo se poate mînca mămăligă săptămînal, însă aceasta este delicatesă. 
 
Cu așa norme „academice” nici nu trebuie să dezvoltăm agricultura, deoarece timp de un an, pentru toți cei 3,555 milioane de locuitori, inclusiv, în special, pentru 0,7 milioane de pensionari, sunt suficienți circa o sută de fermieri (cîte 2 fermieri în raion), care trebuie să producă, de exemplu, anual DOAR: 29 de mii tone de castraveți, 64 mii t de roșii, 29 de mii t de morcov, 83 de mii de tone de varză și 410 mii tone de cartofi. ÎN TOTAL  - 853 tone de sucuri din fructe și legume, deoarece potrivit normelor, ni se cuvine DOAR cîte UN PAHAR de suc pe AN (cîte 20 g pe săptămînă)!

Cel mai trist este faptul că, reieșind din aceste norme este stabilit nivelul de suficiență la stabilirea pensiilor, mai ales a pensiilor pentru copii, deoarece pentru copii normele sunt MAI MICI decît cele medii, menționate mai sus. Pe multe poziții normele pentru copii sunt DE DOUĂ ORI mai mici decît normele medii.
 
Aș dori ca autorii-academicieni ai acestor norme și cei care le-au aprobat să trăiască măcar o lună în baza lor. Și după aceasta să-i întreb cum e viața? Încă mai suflați sau aceste norme, totuși, trebuie revizuite pînă la nivelul minim al demnității umane, sau cum se spune în lege – necesare pentru satisfacerea nevoilor de bază, menținerea sănătății și a activității omului?
 
Anterior, la începutul anilor 2000, puteau fi comparate normele oficiale, adoptate de Guvern pentru cei aflați în libertate, pentru ostașii armatei naționale și pentru deținuți. Deoarece acestea erau elaborate de instanțe diferite, și normele erau diferite. Pentru deținuți, pe multe poziții, normele erau mai mari, decît pentru cei aflați în libertate. Astăzi, aceasta informație este închisă. Păcat, puteam să comparăm din nou viața noastră cu cea de după gratii.
 
​Ce condiții de sărăcie se iau în considerație de Banca Mondială și Eurostat
 
Toate țările, de regulă, calculează sărăcia absolută – situația în care individul nu-și poate satisface nici măcar nevoile de bază în hrană, locuință, îmbrăcăminte, căldură, sau își poate satisface doar necesitățile minime pentru asigurarea supraviețuirii biologice.

Drept criteriu numeric este luată limita sărăciei (minimul de existență). Precum și sărăcia relativă – imposibilitatea de a menține un nivel de trai decent, sau un anumit standard de viață, adoptate în societatea (țara) dată.

Banca Mondială consideră drept prag al sărăciei absolute existența cu cel puțin 1,9 dolari americani pe zi (cursul este stabilit după paritatea puterii ce cumpărare).
 
În Moldova, coșul minim de consum este de 1730 de lei, adică 87 de dolari sau 3,9 de dolari pe zi. În Ucraina, situația este mai proastă ca la noi, deoarece nivelul minim de existență este egal cu 1330, adică cîte 2,5 dolari pe zi.

Sărăcia absolută, ca indicator, are un neajuns semnificativ, deoarece ea nu ține cont de numărul gospodăriilor, aflate la un nivel puțin mai sus. De asemenea, trebuie de menționat că acest fapt permite perpetuarea situației cînd sărăcia și inegalitatea cresc, iar numărul oamenilor aflați după limita sărăciei se reduce.
 
În țările dezvoltate, unde practic, nimeni nu are probleme cu hrana, criteriul de „sărăcie absolută” nu funcționează. Totodată, există o diferențiere socială, există oameni, care se consideră săraci. Așa apare noțiune de „sărăcie relativă”.

Sărăcia relativă arată cît de săraci sunteți în comparație cu alți oameni. Ea este o caracteristică comparativă din două puncte de vedere. În primul rînd, aceasta arată că sunteți săraci față de acel belșug sau bunăstare, deținute de alți membri ai societății care nu se consideră săraci. Prima valoare a sărăciei relative constă în compararea între păturile populației. În al doilea rînd, ea arată că sunteți săraci față de un anumit standard de viață, de exemplu, standardul unei vieți decente.
 
Mărimea sărăciei relative stabilește un nivel relativ al sărăciei, la care se raportează veniturile populației. În cazul în care veniturile reale ale întregii populații cresc, iar distribuirea lor nu se schimbă, atunci sărăcia relativă rămîne aceeași. Astfel, conceptul de sărăcie relativă este o componentă a conceptului inegalității. Însă aceasta nu înseamnă că inegalitatea mai mică înseamnă o sărăcie relativă mai mică, sau invers.
 
Mărimea sărăciei relative poate arăta, de exemplu, cîți oameni au venituri mai mici decît un sfert din cel mediu. Un asemenea venit este util pentru depistarea sărăciei în societățile necunoscute sau acolo, unde este greu de efectuat o apreciere a costului unui set de bunuri.
 
În România, acest indicator constituie 25,4% și țara se află pe primul loc, de frunte în UE. Acesta se calculează ca un raport dintre numărul celor săraci, care au un venit real mai jos de 60% din venitul mediu al populației.
 
În UE, fiecare al patrulea locuitor se află în riscul sărăciei sociale. Conform acestui indicator, în România 8,5 milioane de cetățeni (40,2%) se află la nivelul de risc social, Bulgaria – 40,1%, în Grecia – 36%.
 
​Așteptările de la Ministerul Economiei și Biroul Național de Statistică
 
În legătură cu cele expuse mai sus, aș dori să le recomand Ministerului Economiei și Biroului Național de Statistică, în primul rînd, să mai citează o dată documentele noastre normative, să le conștientizeze și să adopte măsuri urgente în vederea implementării lor, pentru ca TOȚI oamenii să primească la timp informația privind situația reală a nivelului nostru de sărăcie.
 
Faptul că suntem săraci și că vom fi și mai săraci, cu siguranță, este cunoscut de toți și cu toții știm de ce. Însă trebuie să calculăm corect și să prezentăm decent situația reală, în speranța că autorităților vor adopta măsurile necesare pentru soluționarea problemei.
 
În al doilea rînd, trebuie adoptate măsuri pentru revizuirea și completarea semnificativă a legii sumare și sărăcăcioase cu privire la minimul de existență. Să fie introduse noțiunea privind garanțiile minime de stat în domeniul veniturilor populației, proporționale costului vieții, pentru asigurarea unui standard de viață adecvat în procesul de implementare a politicii de stat în domeniul social.
 
Trebuie de stabilit ce indicatori de bază vor trebuie introduși, calculați și oferiți publicului larg. De stabilit organul, care va elabora și va aproba politica menționată (strategia, conceptul și planul de implementare a acestora). De prezentat rapoartele privind coșul minim de consum, cu precizarea OBLIGATORIE a tuturor componentelor acesteia, nu doar a celei alimentare, așa cum se face în prezent. De asemenea, e timpul de revizuit din punct de vedere uman, dar nu academic, viziunea asupra normei coșului alimentar și a celui nealimentar.

Dumitru Barbalat