25 december 2015, 09:25 Moldovan reality views 4266
Salariile fabuloase ale conducătorilor unor instituţii de stat s-ar putea micşora
25 december 2015, 09:25 Moldovan reality views 4266

Salariile fabuloase ale conducătorilor unor instituţii de stat s-ar putea micşora

Salariile fabuloase ale conducătorilor unor instituţii de stat ar putea scădea de câteva ori. Un grup de deputaţi propune că acestea să nu depăşească 95 la sută din lefurile persoanelor publice care au competenţa să îi numească în funcţii.

Unele dintre cele mai mari salarii, de aproximativ 40.000 de lei, le primesc directorii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică.

Cei care sunt la conducerea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare au lefuri de puţin peste 30.000 de lei, ca şi directorul combinatului de stat Tutun CTC.

La fel de mari sunt salariile şefilor de la Moldtelecom şi Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice.

Proiectul de lege mai prevede majorarea salariilor Preşedintelui ţării, şefului Legislativului şi Prim-ministrului. Astfel, leafa şefului statului ar putea creşte de la 9.600 până la 11.500 de lei, iar cea a preşedintelui Parlamentului şi cea a premierului de la 8.800 până la 11.000.

Source: www.publika.md

Keywords:

salarii

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1922
Populația:
156 locuitori

Gura-Oituz este un sat din cadrul comunei Cotiujenii Mici, raionul Sîngerei. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Sîngerei și la 114 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 156 de oameni. Satul Gura-Oituz a fost înființat în anul 1922.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.