30 january 2016, 09:38 Moldovan reality views 5142
Ce scumpiri ne aşteaptă în 2016
30 january 2016, 09:38 Moldovan reality views 5142

Ce scumpiri ne aşteaptă în 2016

Accizele pentru ţigări, alcool şi carburanţi vor creşte şi în acest an. Majorările sunt prevăzute în proiectul de lege privind politica bugetar-fiscală pentru 2016.

Potrivit documentului, pentru fiecare 50 de pachete de ţigări importate va fi aplicat un acciz cu 20 de lei mai mare faţă de anul trecut. A doua componentă a acestei taxe, ce vizează valoarea de pe raft, va scădea însă cu un procent.

Conform Acordului de Asociere cu UE, Moldova s-a angajat sa majoreze anual cota acestui acciz, astfel ca până în anul 2025 să ajungă la nivelul de 90 de euro. Astfel autorităţile intenţionează să diminueze consumul acestor mărfuri, care dăunează sănătăţii cetăţenillor.

Proiectul de lege prevede şi majorarea accizelor pentru băuturile alcoolice. Astfel, accizul pentru bere va creşte cu aproape trei lei per litru, iar pentru votcă se va majora cu peste opt lei.

Accizele pentru aceste categorii de mărfuri sunt revizuite anual în funcţie de rata inflaţiei. Potrivit datelor Băncii Naţionale, anul trecut rata inflaţiei a ajuns la nivelul de 13,6 procente.

O altă majorare vizează carburanţii. Pentru o tonă de benzină, accizul va creşte cu peste 400 de lei, iar în cazul motorinei - cu aproape 180 de lei. De asemenea, va fi majorat accizul pentru o tonă de gaz lichefiat cu peste 260 de lei per tonă.

Impozitele indirecte pentru produsele petroliere se aplică pentru a acumula resurse financiare la bugetul de stat şi pentru a dezvolta infrastructura drumurilor.

Source: www.publika.md

Keywords:

accize , tutun , alcool , combustibil , 2016

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1524
Populația:
5039 locuitori

Ruseştii Noi este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ruseştii Noi și Ruseştii Vechi. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Ialoveni și la 27 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 5039 de oameni. Satul Ruseştii Noi a fost menționat documentar în anul 1524.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.