25 february 2016, 16:36 Moldovan reality views 7991
Actele de studii moldovenești vor fi recunoscute în China (Video)
25 february 2016, 16:36 Moldovan reality views 7991

Actele de studii moldovenești vor fi recunoscute în China (Video)

Miercuri, 24 februarie 2016, printr-o Hotărâre de Guvern a fost aprobat Proiectul de Lege privind încheierea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Populare Chineze.

Scopul Acordului este crearea unei baze normative pentru recunoașterea reciprocă a actelor de studii și a calificărilor obținute în statele Părților.

Având în vedere realizarea în ultimii ani a unor programe de mobilitate academică între Părți, în baza acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Populare Chineze cu privire la cooperare în domeniul învățământului, semnat la Chișinău în 2001 și la Beijing la 14 aprilie 2014, apare necesitatea încheierii unui acord în domeniul recunoașterii actelor de studii, titlurilor academice și calificărilor.

În cadrul ședinței Guvernului ministrul educației Corina Fusu a subliniat că semnarea Acordului menționat va crea oportunități pentru dezvoltarea contactelor interumane și a relațiilor de prietenie dintre ambele țări asigurându-le o dezvoltare durabilă a economiei. Facilitarea procedurilor de recunoaștere a actelor de studii va contribui la promovarea mobilității academice și profesionale a cetățenilor Republicii Moldova.

Precizăm că la etapa actuală nu există un cadrul legal comun lificărilor. Prezentul Acord se încheie pe o perioadă de 5 ani cu extindere și este compatibil cu prevederile Cartei ONU, cu alte tratate în vigoare pentru Republica Moldova, cu angajamentele asumate la nivel internațional și regional și nu contravine legislației Uniunii Europene.

Vă reamintim că conform unor precizări anterioare la subiect oferite de Ministerul Educației pentru VIZA.md: "Cetățenii noștri înțeleg lucrurile într-un mod simplist. Ei consideră că dacă avem un Acord de recunoaștere bilaterală a actelor de studii, atunci recunoașterea trebuie să fie una automată. Așa ceva nu există. Recunoașterea presupune compararea perioadelor de studii, programelor și conținuturilor disciplinelor de studiu etc. și doar după aceasta se ia o decizie.

Nu este o tragedie, dacă nu semnăm în următorii ani acorduri, pentru că există Convenția cu privire la recunoașterea atestatelor obținute în învățămîntul superior, semnată la Lisabona în 1997, la care este parte și Republica Moldova. Aceasta ne permite să realizăm procedura de recunoaștere. Cetățenii care sînt mai insistenți reușesc".

Source: diez.md

Keywords:

China , diploma , învăţămînt

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1624
Populația:
457 locuitori

Cucuieţii Vechi este un sat din cadrul comunei Alexăndreşti, raionul Rîşcani. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Rîșcani și la 195 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 457 de oameni. Satul Cucuieţii Vechi a fost atestat documentar în anul 1624.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.