29 january 2012, 09:35 Moldovan reality views 4338
29 january 2012, 09:35 Moldovan reality views 4338

Cancelaria de Stat a cerut președintelui raionului Edineț să scoată steagul medieval al Moldovei

Oficiul Teritorial Edineț al Cancelariei de Stat a cerut președintelui raional, Oleg Scutaru să scoată steagul istoric al Moldovei – drapelul roșu-albastru al lui Ștefan cel Mare. Declarația îi aparține chiar funcționarului, și a fost făcută ieri, 27 ianuarie, în cadrul unei emisiune de la postul de televiziune NIT.

Reprezentanții guvernului l-au acuzat pe șeful raionului de încălcarea legislației în vigoare și i-au cerut să coboare steagul istoric.

"În scrisoare se menționează că eu am încălcat Legea cu privire la simbolurile de stat, și că trebuie să cobor imediat steagul istoric al Moldovei", a declarat Oleg Scutaru, notînd că "acum măștile sînt lepădate" și a devenit clar, "cine și ale cui interese apără".

Oleg Scutaru a amintit că acum doi ani, cînd în fața primăriei orașului Edineț a fost instalată lupoaica, "aceeași Cancelarie de Stat nu a avut obiecții".

"Vreau să aduc la cunoștința domnilor din alianță – nu am de gînd să scot steagul", a încheiat Scutaru, menționînd, totodată, că acest steag pentru alianță "este ca un os în gît, ca tămîia pentru necuratul".

Sursa: moldnews.info

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1945
Populația:
253 locuitori

Chirilovca este un sat din cadrul comunei Vinogradovca, raionul Taraclia. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Taraclia și la 157 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 253 de oameni. Satul Chirilovca a fost întemeiat în anul 1945.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.