|
Cadrul legislativ care reglementează alimentaţia în grădiniţe şi şcoli va fi îmbunătăţit
Parlamentul a decis crearea unei comisii speciale de eficientizare a cadrului legislativ privind alimentaţia copiilor în instituţiile de învăţământ. Autorul iniţiativei, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a comunicat la ultima şedinţă a Parlamentului din sesiunea de toamnă-iarnă că au fost făcute audieri anterior şi în baza lor fracţiunile au propus crearea unei comisii şi au delegat reprezentanţi, transmite IPN.
Comisia specială va evalua situaţia în domeniul alimentaţiei în grădiniţe şi şcoli, va analiza neregulile şi încălcările identificate anterior, va identifica setul de acte care reglementează domeniul şi va propune soluţii de îmbunătăţire. În 90 de zile de la constituire, comisia va reprezenta raportul de activitate.
Problema alimentaţiei copiilor în şcoli şi grădiniţe a ajuns în atenţia publică în luna noiembrie, după deconspirarea unor scheme de trucare a licitaţiilor pentru livrarea alimentelor şi mediatizarea unor interceptări ale discuţiilor telefonice între agenţii economici câştigători ai tenderelor, responsabili de la direcţiile educaţie din sectoarele capitalei şi administraţia instituţiilor de învăţământ, din care reieşea că pe mesele copiilor ajungeau alimente neconforme, în unele cazuri chiar şi produse alterate, cu termenul de valabilitate depăşit.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Я знаю то, чего не знают 99% Врачей! Гениальный Профессор Неумывакин - как оставаться здоровым (Виде…
- История открытия линий Наска
- Тривиум, квадривиум, свободные искусства - технология познания сути вещей (+Видео)
- Мучное и сахар - зло, проверено... (Видео)
- Диалог с сыном
- Пищевая сода и касторовое масло могут помочь излечить более чем 20 проблем со здоровьем
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1875
- Populația:
- 186 locuitori
Odaia este un sat din cadrul comunei Șișcani, raionul Nisporeni. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Nisporeni și la 81 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 186 de oameni. Satul Odaia a fost menționat documentar în anul 1875.
Comments
(0)