13 january 2017, 12:50 Moldovan reality views 3824
Salariile judecătorilor şi procurorilor vor fi reexaminate anual
13 january 2017, 12:50 Moldovan reality views 3824

Salariile judecătorilor şi procurorilor vor fi reexaminate anual

Salariile de funcţie ale judecătorilor şi procurorilor vor fi reexaminate anual la data de 1 aprilie, în limitele alocaţiilor prevăzute în acest scop în bugetul public naţional, potrivit unui aviz al Guvernului, publicat mîine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Totodată, cuantumul salariului mediu lunar pe economie realizat în anul precedent va fi prezentat de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei pentru publicarea în Monitorul Oficial.

Pentru anul 2016 salariul mediu pe economie a fost de 5050 de lei, iar în anul 2017 acesta va constituii 5300 de lei.

Potrivit legii privind salarizarea judecătorilor și procurorilor, salariul judecătorului se stabileşte în funcţie de nivelul instanţei judecătoreşti la care acesta îşi desfăşoară activitatea şi de vechimea în muncă. Astfel, valoarea salariului variază între trei şi cinci salarii medii pe economie.

Totodată, salariul de funcție al procurorului se stabilește în raport cu salariul judecătorului, ținîndu-se cont de nivelul procuraturii în care își desfășoară activitatea și de vechimea în muncă. În acest caz, valoarea salariului variază între 2,7 şi 4,5 salarii medii pe economie.

Tot mîine, în Monitorul Oficial va fi publicat şi avizul Guvernului privind modificarea ce prevede că agenţii constatatori din cadrul subdiviziunilor ale Inspectoratului General de Poliție al MAI, care au contribuit la încasarea veniturilor la bugetul de stat prin examinarea contravenţiilor, vor primi 25% din sumele încasărilor respective.

Source: moldpres.md

Keywords:

judecata , procuror , salarii

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1928
Populația:
517 locuitori

Doibani II este un sat din cadrul comunei Doibani I, din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Dubăsari și la 63 km de Chișinău. Populaţia satului Doibani II alcătuia 517 oameni în anul 2011. Satul Doibani II a fost întemeiat în anul 1928.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.