|
CC: Președintele este obligat să numească miniștrii propuși de premier
Președintele poate respinge doar o singură o dată și în mod argumentat propunerea premierului de numire în funcție a unui ministru.
Hotărîrea a fost pronunțat astăzi de Curtea Constituțională, după ce liberalii i-au cerut să delimiteze competențele președintelui și ale premierului în problema remanierilor guvernamentale. Sesizarea a fost depusă, în condițiile în care Igor Dodon anunța anterior că nu va promova candidatura lui Valeriu Munteanu în funcția de ministru al Apărării.
Astfel, Curtea a stabilit că președintele poate refuza o singură dată o candidatură propusă de premier, în cazul în care aceasta nu corespunde cerințelor legale. La rîndul său, premierul poate înaintat repetat aceeași candidatură, pe care șeful statului este obligat să o numească în funcție.
„Voința politică a președintelui nu poate constitui o sursă de blocaj instituțional, și nici nu poate anula competențele prim-ministrului în ceea ce privește numirea sau revocarea unor miniștri. El joacă un rol primar în procedura de remaniere guvernamentală. Prin urmare președintele poate refuza o singură dată motivat propunerea premierului de numire în funcție a unui ministru", se arată în hotărîrea Curții Constituționale.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Если сломана лимфа система, то другие очистительные органы сильно перегружаются (+Видео)
- История Геральдики (Видео)
- История НЛО. Одни ли мы во вселенной? (Видео)
- Почему мы не учим детей жить в семье?
- Современный попугай разбирается в интернете (Видео)
- Уникальные семена, насыщенные витамином B17, обладают удивительной способностью разрушать болезни, с…
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 490 locuitori
Maximeni este un sat din cadrul comunei Javgur, raionul Cimişlia. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Cimișlia și la 70 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 490 de oameni. Satul Maximeni a fost menționat documentar în anul 1910.
Comments
(1)