06 april 2017, 09:40 Moldovan reality views 7700
Precizări privind modificarea condițiilor de eliberare a permiselor
06 april 2017, 09:40 Moldovan reality views 7700

Precizări privind modificarea condițiilor de eliberare a permiselor

Începând cu anul 2019, șoferii care dețin permise de conducere fără termen de valabilitate vor fi obligați să le înnoiască. Acestora le vor fi eliberate permise pe un termen de 10 ani, așa cum se întâmplă din anul 2008 încoace.

Excepție vor face conducătorii auto care au atins vârsta de 65 de ani, pentru care termenul de valabilitate al permisului de conducere va fi de cinci ani, cu prelungirea acestuia după un control medical special. Prevederile se conțin într-un proiect de lege care prevede modificarea condițiilor de eliberare a permiselor de conducere, transmite IPN.

În cazul expirării termenului de valabilitate al permisului de conducere procedura este una simplificată, adică nu implică necesitatea susținerii examenului de obținere a permisului de conducere. La înnoirea permisului se va efectua controlul medical.

Într-un răspuns al Agenției Servicii Publice la o solicitare a IPN se menționează că practica de delimitare a termenului de valabilitate al permiselor de conducere în dependență de vârsta conducătorilor auto este aplicată în țările Uniunii Europene. Astfel, în funcție de țară, vârsta și periodicitatea procedurilor de reînnoire a permisului de conducere variază: după 40 de ani (Ungaria) – fiecare 5 ani, după 50 ani (Italia, Portugalia) – fiecare 5 ani etc.

Proiectul se află la etapa de avizare, fiind remis recent Ministerului Justiției, care are la dispoziție 30 de zile să se pronunțe. Ulterior, toate obiecțiile și propunerile urmează a fi luate în considerație sau argumentată respingerea lor.

Source: ipn.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1890
Populația:
472 locuitori

Ivanovca este un sat din cadrul comunei Sevirova, raionul Floreşti. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Florești și la 142 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 472 de oameni. Satul Ivanovca a fost menționat documentar în anul 1890.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.