|
Verdictul ANSA în „Scandalul lactatelor”. Produsele neconforme, retrase din comerț
Mai mulți producători de lactate au distribuit produse neconforme în rețelele de comerț, potrivit șefului Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Inspectorii ANSA au retras, astăzi, mai multe astfel de produse din magazine, urmare a testelor efectuate după scandalul lactatelor de acum două săptămîni. Cumpărătorii susțin că au sesizat o scumpire a unor produse lactate în ultima perioadă.
Rezultatele preliminare, obținute în urma testelor efectuate în laboratoarele acreditate ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au confirmat datele publicate în raportul Fundației Est-Europene.
„Nu era secret, știam că acești producători, cu regret, își permit, dar vor fi aplicate măsurile prevăzute de lege, pentru ca să fie marfa sistată și să nu ajungă la consumator acea care are suspiciuni", susține Gheorghe Gaberi, directorul GeneraL ANSA.
Așa că inspectorii au început retragerea produselor neconforme din magazine. „Am trimis echipe de intervenții la producători, la magazine unde trebuie de ridicat marfa de pe tejghele, lucrul ăsta se efectuează astăzi. Sunt echipe în teritoriu, lucrează la acești producători, inspectorii noștri toți sunt acolo."
Gaberi susține că, mîine, ANSA va avea toate rezultatele definitivate. Una din companiile vizate în scandal a precizat că, după apariția raportului Fundației Est-Europene, firma a înregistrat pierderi de aproximativ 3%.
„Schimbări la vînzări, da – au fost. Sunt pierderi și anume la brînza granulată, nu masiv,"ne-a declarat Veronica Mămăligă, tehnolog JLC.
Reprezentanții unor companii spun că au realizat și investigații interne. „În investigația internă elaborată de laboratorul nostru intern, totul este ok. Noi planificăm să încheiem contract cu laboratoare independente. Care sunt 100% reale, care nu lucrează la comanda cuiva," a adăugat Veronica Mămăligă, tehnolog JLC.
Pe de altă parte, unii consumatori susțin că scandalul nu i-a afectat, deoarece procură produse lactate doar de la vînzători private.
„Anume de la oameni din sate, pentru că este produsul mai natural."
„Numai la bazarul central. Eu-s de la Botanica, la vîrsta mea și cu pensia mea minunată, vin de acolo aici."
Unii vînzători de la Piața Centrală spun că numărul cumpărătorilor de lactate a crescut în ultima perioadă, dar acest lucru nu a influențat prețurile.
„Prețurile nu s-au scumpit. Piața mai repede merge, mai bine, că lumea toată ține Săptămîna albă," susține vînzătoarea Elena.
„Îi mai calitativ. – Față de ce? – Față de ce se produce în pachețele," susține o altă vînzătoare.
„Cumpără, am venit cu 10 șipuri și am rămas cu trei."
„Mulți spun că s-o dezamăgit în firmele acestea de lactate și vor să cumpere marfă de casă," menționează o altă vînzătoare.
Cumpărătorii spun însă, că unii vînzători au majorat prețurile lactatelor.
„Prețurile s-au mărit cu 15 lei, nu regulează nimeni, nici Guvernul, nici Ministerul Economiei. 50 de lei, acum 65 de lei."
„Înainte dădea cu 20 de lei sticla, dar acum a cerut 25 de lei pe sticlă. Pentru noi cam scump, iată nu am luat-o că-i scump."
„Asta îi drept. Dap acolo îi muncă, scoală-te de la ora 5. Vaca ceea nu trebuie numai hrănită și ea cată oleacă de milă."
Unii producători de lactate, care apar în raport, au mai fost amendați, potrivit ANSA. Cu două săptămîni în urmă, Fundația Est-Europeană a publicat un raport în care scotea la iveala abateri la mai mulți producători de lactate. Atunci, ANSA a prelevat peste 80 de probe de la întreprinderile vizate și le-a supus testelor într-un laborator acreditat.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Сурица - рецепт напитка из древности
- Зороастризм. 10 Интересных Фактов. Религия, С Которой Всё Началось (Видео)
- Самая лучшая трата денег (+Фото)
- Современные Дикари И Первобытные Племена. 10 Интересных Фактов (Видео)
- А вы раньше об этом знали? 7 причин употреблять имбирь ежедневно
- Цифровизация городов сегодня. В РФ автоматически штрафовать за нарушения планируют с помощью камер
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1630
- Populația:
- 514 locuitori
Braicău este un sat din cadrul comunei Sudarca, raionul Donduşeni. Localitatea se află la distanța de 3 km de orașul Dondușeni și la 212 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 514 oameni. Satul Braicău a fost menționat documentar în anul 1630.
Comments
(0)