07 december 2018, 11:52 Moldovan reality views 6348
Programul de acordare a cetățeniei prin investiții va fi lansat la nivel internațional
07 december 2018, 11:52 Moldovan reality views 6348

Programul de acordare a cetățeniei prin investiții va fi lansat la nivel internațional

Lansarea oficială la nivel internațional a programului privind acordarea cetățeniei prin investiții va avea loc la începutul lunii noiembrie în orașul Dubai din Emiratele Arabe Unite, unde va avea loc Forumul internațional în domeniul acordării cetățeniilor.

Declarația a fost făcută de secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, Vitalie Iurcu, în cadrul emisiunii „Tema zilei" de la postul de televiziune Canal 2.

„Ținta de bază a acestui program este de a atrage potențiali investitori care sînt interesați să obțină cetățenia Republicii Moldova, în special cei interesați să-și desfășoare o activitate în țară. Al doilea obiectiv este atragerea investițiilor pe care le aduc aceste persoane. În plus, acest program va fi o platformă de a promova Republica Moldova ca țară pentru investiții", a spus Vitalie Iurcu.

Expertul economic Roman Chircă spune că Republica Moldova va aplica cu întîrziere un asemenea program. Potrivit lui, programul este implementat în multe țări. Roman Chircă susține că pentru implementarea programului urmează să fie îmbunătățit climatul economic din Repulica Moldova, politica fiscală ca să fie una atractivă. „Eu cred că acest program fa vi aplicat, vom avea o creștere greu de estimat a investițiilor străine directe, însă asta nu scutește Guvernul de aplicarea politicelor de stimulare a creșterii economice, de îmbunătățire a climatului investițional", spune Roman Chircă.

Pe 11 iulie, a fost semnat contractul de prestare a serviciilor publice pentru elaborarea, implementarea și promovarea internațională a Programului de dobîndire a cetățeniei prin investiție.

Source: ipn.md

Keywords:

economie , cetatenie

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1620
Populația:
1020 locuitori

Bulboaca este un sat şi comună din raionul Briceni. Bulboaca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Comuna Bulboaca este situată la o distanță de 9 km de oraşul Briceni, la 14 km de staţia de cale ferată Văscăuţi (Ucraina) şi la 239 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1020 de oameni. În documentele timpului satul Bulboaca din ţinutul Hotin este atestat în aprilie 1620.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.