|
Gaburici a reziliat contractul cu firma care figurează în dosarul Chirinciuc
Ministerul Economiei și Infrastructurii a reziliat contractul cu compania bulgară SK - 13 Patstroy JSC, care trebuia să construiască șoseaua de centură Ialoveni. Aceasta este și compania vizată în dosarul Chirinciuc.
După ce fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat, SK - 13 Patstroy JSC anunța cu tărie că se atestă o comunicare foarte intensă cu reprezentanții Adiminstraţiei de Stat a Drumurilor. Însă se pare că nu a fost așa.
Contactată de Deschide.MD, ofițerul de presă al MEI, Olga Cebanu declarat că „contractul cu SK - 13 Patstroy JSC a fost reziliat și urmează ca lucrările de construcție să fie scoase la o nouă licitație".
În luna decembrie 2017, ministrul de atunci Octavian Calmîc a declarat într-o conferință de presă că compania bulgară oricum nu-și onorează obligațiunile și că instituția pe care o conducea analiza posibilitatea de a rezilia contractul.
Toate astea a avut loc după ce fostul ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, a fost reținut într-un dosar de corupție iar compania SK - 13 Patstroy JSC și-a anunțat intenția de a continua lucrările de construcție a șoselei de centură Ialoveni. Mai mult decît atît, Banca Europeană pentru Investiții a transferat chiar o primă tranșă de bani către compania bulgară.
Potrivit informațiilor de atunci, fostul ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție, deoarece, prin intermediul factorilor de decizie ai Administraţiei de Stat a Drumurilor, ar fi creat impedimente agentului economic cîştigător, prin neavizarea unor acte pentru executarea lucrărilor, prin tergiversarea aprobărilor, precum şi prin somarea acestuia de a încheia subcontracte cu firme apropiate funcţionarilor.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Незаметно предательство стало нормой
- Делайте всего одну вещь каждое утро, чтобы начать терять вес
- Сырный дом Анненковых: как гомельчане переселились в деревню и открыли мини-сыроварню (+Фото)
- 3 травы, которые лечат почти все острые состояния
- Лишние разговоры сильно растрачивает твою энергию
- Однажды старого отшельника спросили
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1765
- Populația:
- 745 locuitori
Chioselia Mare este un sat şi comună din raionul Cahul. Din componenţa comunei fac parte localităţile Frumuşica și Chioselia Mare. Localitatea se află la distanța de 52 km de orașul Cahul și la 134 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 745 de oameni. Satul Chioselia Mare a fost menționat documentar în anul 1765.
Comments
(0)