09 april 2018, 12:50 Moldovan reality views 9051
Numerele neutre vor putea fi obținute în baza unui nou formular
09 april 2018, 12:50 Moldovan reality views 9051

Numerele neutre vor putea fi obținute în baza unui nou formular

Vehiculele introduse după data de 24 aprilie 2018 pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale din stînga Nistrului sau municipiul Bender, cu excepţia localităţilor Cocieri, Corjova, Coşniţa, Doroţcaia, Molovata Nouă, Pîrîta, Pohrebea, Vasilievca din raionul Dubăsari pot fi înmatriculate la subdiviziunile Agenţiei Servicii Publice, pentru obţinerea plăcilor cu număr de înmatriculare neutru, fără achitarea drepturilor de import, însă cu prezentarea obligatorie a actelor vamale.

Condițiile care urmează a fi respectate sînt prevăzute de Legea nr. 170/2018 "cu privire la înmatricularea unor mijloace de transport şi modificarea unor acte legislative", care intră în vigoare la 1 septembrie curent.

Vămuirea respectivelor unități de transport se va efectua prin perfectarea unui nou formular tipizat TV-24. Documentul va fi eliberat la posturile vamale interne de control (PVIC) și la punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene de pe segmentul transnistrean.

Pentru obținerea formularului TV-24, solicitanții vizați de legea sus-menționată vor trebui să prezinte actele confirmative ce atestă domiciliul persoanei și dreptul de proprietate, precum și o declarație pe proprie răspundere cu privire la veridicitatea datelor prezentate în documentele anexate.

De obligativitatea prezentării actelor vamale la Agenția Servicii Publice pentru obținerea numerelor neutre sînt exonerate persoanele care au avut în proprietate vehicule pînă la data de 24 aprilie 2018. Tot pentru această categorie este exclusă și condiția privind termenul de exploatare.

Numerele neutre de înmatriculare sînt destinate mijloacelor de transport din unitățile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului sau municipiul Bender în vederea admiterii acestora în traficul rutier internațional.

Formularele sînt valabile pentru mijloacele de transport clasificate la pozițiile tarifare 8703, 8716 și 8711, conform termenelor de exploatare prevăzute de art. 20 al Codului Vamal al RM.

Source: tv8.md

Keywords:

automobil , Transnistria

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1906
Populația:
4 locuitori

Bondareuca este un sat din cadrul comunei Zgărdeşti, raionul Teleneşti. Localitatea se află la distanţa de 24 km de oraşul Teleneşti şi la 103 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4 oameni. Satul Bondareuca a fost înființat în anul 1906.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.