|
Cum comentează Președinția incidentul dintre Rusia și Ucraina
La trei zile distanță după incidentul din strîmtoarea Kerci, instituția prezidențială a venit cu un comentariu în care afirmă că speră că cele două țări implicate: Rusia și Ucraina își vor soluționa neînțelegerile pe cale pașnică.
Un comentariu în acest sens a fost făcut de consilierul prezidențial Maxim Lebedinschi pe pagina sa de facebook.
„Orice acțiune care poate duce la înrăutățirea situației și așa dificile din regiune este foarte periculoasă, iar noi sîntem convinși și sperăm că cele două țări prietene ale Republicii Moldova își pot soluționa neînțelegerile și conflictele prin dialog, pe cale pașnică și diplomatică. Totodată, sîntem îngrijorați de posibile dificultăți cu care ar putea să se confrunte cetățenii și exportatorii moldoveni care tranzitează teritoriul Ucrainei, iar primele semnale în acest sens deja au apărut", a scris Lebedinschi.
Totodată, consilierul prezidențial a precizat că se analizează foarte atent situația la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina, pe segmentul transnistrean, pentru a exclude și a preîntîmpina orice provocări. Secretarul Consilului Suprem de Securitate este în legătură permanentă cu conducerea instituțiilor abilitate.
„Încă o dată, sperăm că acest episod îngrijorător nu va avea consecințe grave pentru securitatea regionala și își va găsi o rezolvare politică pașnică", a mai menționat Lebedinschi.
Amintim că, duminică, 25 noiembrie, în strîmtoarea Kerci, s-a produs un conflict între grănicerii maritimi ruși și militarii ucraineni. Partea rusă acuză militarii ucraineni că au încălcat legislația maritimă. Aceștia au folosit armele, rănind trei militari, și au reținut trei nave ucrainene. La rîndul ei, Ucraina califică incidentul drept o provocare. Președintele Ucrainei, Petro Poroșenco, a cerut Radei Supreme să impună legea marțială. Legislativul ucrainean a aprobat decretul șefului statului, instituind legea marțială în regiunile care au hotar cu Federația Rusă și cu regiunea transnistreană a Republicii Moldova, pentru o perioadă de 30 de zile.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XX
- Populația:
- 1454 locuitori
Alexanderfeld este un sat şi comună din raionul Cahul. Alexanderfeld este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Cahul și la 175 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1454 de locuitori. Satul Alexanderfeld a fost întemeiat în secolul XX.
Comments
(0)