|
Guvernul își asumă răspunderea pentru un nou pachet de legi
Executivul își va asuma răspunderea în fața Parlamentului pentru două proiectele de legi ce vizează indexarea pensiilor și acordarea unui ajutor material pentru păturile social vulnerabile, în ajunul sărbătorilor de Paște.
Anunțul a fost făcut astăzi de liderul PDM, Vlad Plahotniuc, în urma ședinței Biroului politic al formațiunii.
„Am decis ca Guvernul să-și asume răspunderea pentru cîteva proiecte care vor aduce oamenilor beneficii importante. Vrem să le oferim pensionarilor un nou prilej de bucurie, cum am promis înainte de alegeri, venim la 1 aprilie cu indexarea cu 5,3% a pensiei, aproape dublu față de ceea ce era prevăzut, pentru că se va lua în calcul media inflației pe ultimii trei ani. Avînd în vedere indexarea cu 10 la sută de la începutul anului, în total aceasta va constitui 15,3%", a declarat Plahotniuc.
El a calificat drept minciuni acuzațiile opoziției precum că pensiile nu vor fi indexate. „Tratăm aceste minciuni ca pe o disperare, o slăbiciune a opoziției", a declarat el.
Un alt proiect propus de democrați și care urmează a fi aprobat de Guvern ține de acoardarea unui ajutor financiar în valoare de 600 de lei pentru pensionari, pentru cei cu nevoi speciale și pentru persoanele cu venituri mai mici de 2000 de lei. În total circa 600 de mii de cetățeni vor beneficia de aceste alocații, în ajunul sărbătorilor de Paște.
„Vom oferi acești bani prin asumarea răspunderii Guvernului, deoarece există riscul ca din cauza partidelor care refuză dialogul politic, blocajul instituțional să fie unul de durată, iar pensionarii s-ar putea să nu primească banii promiși", a comentat Plahotniuc.
Politicianul le-a recomandat liderilor acelor partide care au ajuns în Parlament „să se trezească la realitate și să înțeleagă pentru ce au fost votați".
„Pînă unele partide își numără mandatele și se gîndesc ce să facă cu ele, noi muncim, ne gînde la prezentul și viitorul țării", a conchis Plahotniuc.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1508
- Populația:
- 1309 locuitori
Flămînzeni este un sat din cadrul comunei Coşcodeni, raionul Sîngerei. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Sîngerei și la 102 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1309 oameni. Satul Flămînzeni a fost menționat documentar în anul 1508.
Comments
(0)