06 august 2019, 12:00 Moldovan reality views 28497
Curtea Constituțională: Formarea Guvernului trebuia să se încheie pe 7 iunie
06 august 2019, 12:00 Moldovan reality views 28497

Curtea Constituțională: Formarea Guvernului trebuia să se încheie pe 7 iunie

Termenul de trei luni sau 90 de zile, în care Parlamentul nou ales trebuie să formeze Guvernul, curge de la data validării alegerilor.

Astfel, reieșind din prevederile constituționale, Parlamentul de legislatura a X-a trebuia să încheie formarea Guvernului până la data de 7 iunie 2019, inclusiv. Cu aceste precizări vine Curtea Constituțională într-un comunicat de presă emis sâmbătă, 8 iunie, transmite IPN.

Curtea menționează că vine cu aceste precizări la solicitarea mass-mediei cu privire la explicarea datei limită de formare a Guvernului, ca urmare a hotărârii de ieri, prin care a fost declarată inadmisibilă sesizarea șefului statului.

Potrivit CC, întrebarea ridicată de președintele cu privire la termenul-limită de dizolvare a Parlamentului a fost deja obiectul unei interpretări oficiale anterioare a prevederilor constituționale în discuție și din aceste considerente, sesizarea a fost declarată inadmisibilă.

Decizia emisă de Curtea Constituțională în seara de vineri, 7 iunie, este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac și intră în vigoare la data adoptării.

Source: www.ipn.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1554
Populația:
1007 locuitori

Glinjeni este un sat şi comună din raionul Șoldăneşti. Glinjeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la o distanță de 10 km de orașul Șoldănești și la 122 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1007 oameni. Satul Glinjeni este atestat documentar la 20 aprilie 1554.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.