16 april 2020, 14:00 Moldovan reality views 3633
Fără vacanță de Paști pentru elevi
16 april 2020, 14:00 Moldovan reality views 3633

Fără vacanță de Paști pentru elevi

Deși elevii moldoveni nu vor avea vacanță de Paști, copiii nu vor avea nici teme pentru acasă în această perioadă. O asemenea decizie a fost enunțată de ministrul Educației, Igor Șarov.

„Vacanțele de Paști au fost mereu o oportunitate de a petrece mai multe zile la bunici. Spre regret, din cauza pandemiei, acest obicei frumos acum e foarte riscant. Ținând cont de asta, dar și pentru că părinții au nevoie de ajutor în a organiza timpul copiilor în perioada carantinei, MECC vine cu un program special pe această perioadă. Am ținut cont de multiplele solicitări ale părinților și ale cadrelor didactice de a nu întrerupe procesul educațional, mai ales din cauza pauzelor anterioare. Avem nevoie de o continuitate pentru a menține contactul permanent dintre elevi și profesori.

Totodată, ulterior nu va trebui să ne aglomerăm timpul cu recuperări. Nu vrem să ajungem la situația de depășire a anului școlar, pentru că venim peste vacanța de vară. Nu vrem să recuperăm orele pierdute sâmbătă. Astfel, MECC a pregătit un program de învățare altfel. În săptămâna aceasta, se vor exclude temele pentru acasă. Voi semna un ordin care va fi remis organelor locale de specialitate", a spus ministrul.

Amintim că MECC a propus ca examenele de clasa a IV-a și cele de la finalul clasei a IX-a să fie anulate. Ministerul va expedia propunerile Comisiei pentru Situații Excepționale, pentru ca aceasta să ia o ultimă decizie.

Source: agora.md

Keywords:

elevi , Paste

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1909
Populația:
585 locuitori

Boghenii Noi este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Izvoreni, Boghenii Vechi, Boghenii Noi, Mirceşti și Poiana. Localitatea se află la distanța de 40 km de orașul Ungheni și la 90 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 585 de oameni. Satul Boghenii Noi a fost menționat documentar în anul 1909.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.