03 november 2021, 15:00 Moldovan reality views 2632
Detalii noi în cadrul perchezițiilor în dosarul „fraudei bancare”
03 november 2021, 15:00 Moldovan reality views 2632

Detalii noi în cadrul perchezițiilor în dosarul „fraudei bancare”

Joi, 11 martie 2021, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a desfășurat percheziții la domiciliul, iar în prezent și în biroul de serviciu al fostului administrator special al Băncii de Economii, care deține și funcția de șef de departament al Băncii Naționale a Moldovei, context în care acesta a fost reținut în baza bănuielii rezonabile de comitere a abuzului de serviciu.

Acțiunile de urmărire penală au loc în cadrul investigării dosarului „fraudei bancare”, pe segmentul gestionării garanțiilor bancare acordate de către BNM instituțiilor financiare: B.C. „Banca de Economii” S.A., B.C. „Unibank” S.A., B.C. „Banca Socială” S.A. Investigațiile continuă, iar PCCOCS va reveni cu amănunte odată cu avansarea acestora, transmite Noi.md.

Potrivit legii, abuzul de serviciu comis în interesul unei organizații criminale se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

 Într-un comunicat emis presei, Banca Națională a Moldovei (BNM) a reiterat că rămîne deschisă să contribuie la investigarea fraudei bancare din 2014 și, în acest sens, și-a reconfirmat voința pentru finalizarea rezultativă a anchetei.

”Astfel, banca centrală a cooperat și colaborează pe deplin cu organele de urmărire penală, oferind toate materialele existente, explicații, specialiști etc. la solicitarea acestora, precum și din proprie inițiativă. BNM speră că acțiunile de astăzi ale procuraturii în biroul unui angajat au adus claritate. Banca Națională mizează pe o anchetă obiectivă și eficientă, în beneficiul cetățenilor”, scrie în nota de presă.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1806
Populația:
2498 locuitori

Chiriet-Lunga este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Chiriet-Lunga este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 27 km de municipiul Comrat și la 113 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 2498 de oameni. Satul Chiriet-Lunga a fost menționat documentar în anul 1806.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.