|
Zeci de chirurgi au fost instruiți cum să acționeze în condiții de război și calamități
30 de chirurgi din Republica Moldova au participat, în premieră, la cursul HEST (Hostile Environment Surgical Training) – chirurgia traumei în condiții ostile. Trainingul este conceput pentru a instrui doctorii de specialități chirurgicale cum să gestioneze pacienții traumatizați în cadrul conflictelor militare și a calamităților naturale.
Evenimentul a fost organizat la Chișinău de Biroul OMS din Republica Moldova și Fundația „David Nott” din Marea Britanie.
Cursul HEST are ca scop să instruiască doctorii despre cum să gestioneze pacienții traumatizați în condiții ostile, cu un număr mare de sinistrați și resurse limitate.
Pentru instruiri au fost utilizate cele mai recente tehnologii și tehnici know-how, medicii moldoveni avînd posibilitatea să practice pe modele anatomice și alte simulatoare ce imită cu precizie corpul uman.
Totodată, medicii moldoveni au avut posibilitatea să învețe din experiența medicilor de la „David Nott”, care au muncit și predat în Yemen, Libia, Irak și Ucraina. În total, peste 800 de medici din 10 țări au beneficiat de aceste cursuri de nivel mondial, create de chirurgul britanic David Nott.
„Toți instructorii au venit cu un bagaj enorm personal de experiență în ceea ce privește tratamentul traumatizaților în condiții de război și calamități, experiență care au împărtășit-o cu noi. Unul din momentele forte ale cursului a fost structura acestuia: partea teoretică a inclus demonstrarea cazurilor reale, fiind urmată de practicarea diferitor dexterități și manevre practice”, a comunicat unul din medicii chirurgi din Republica Moldova.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 231 locuitori
Zloți este o loc.st.c.f. din cadrul comunei Codreni, raionul Cimişlia. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Cimișlia și la 51 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 231 de oameni. Loc.st.c.f. Zloți a fost înființată în anul 1910.
Comments
(0)