|
Pensiile nu vor fi indexate cu 30 la sută în acest an. Explicația ministrului
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, susține că din caza crizei economice prin care trece țara, pensiile nu vor fi indexate în acest an cu 30 la sută, așa cum prevede legea.
Alexei Buzu a menționat că deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat în acest an este unul mare, iar în aceste condiții nu sînt suficiente resurse pentru indexarea pensiilor.
"Din păcate nu vom avea o indexare de 30 la sută a pensiloor. În acest an vom face o derogare de la această prevedere legală. Restul angajamentelor noastre rămîn ferme, pentru că este un an cu circumstanțe extraordinare Deficitul bugetar este destul de mare, în BASS( Bugetulasigurărilor sociale de stat) de 32 al sută care este acoperit din veniturile bugetului de stat. Este un deficit de 6,7 miliarde de lei", a remarcat ministrul la emisiunea Puterea a patra.
Situația este cu atît mai îngrijorătoare, spune ministrul, cu cît în R.Moldova sînt la moment mai mulți pensionari, decît salariați, ceea ce ridică probleme serioase privind asigurarea sustenabilității sistemului de pensii.
"Responsabilitatea noastră nu e doar pentru acest an, dar este o responsabilitate și pentru viitor, deci trebuie să asigurăm o sustenabilitate a acestui sistem. Preocuparea noastră este că, într-adevăr, trebuie să protejăm veniturile pensionarilor din Moldova și calculele noastre arată că dacă inflația cumulativă din 2021 și 2022 a fost de aproximativ de 48%, pensia medie în această perioadă a crecut cu 52-53%. Prin programele noastre și modificările legislative, noi considerăm că puterea de cumpărare a pensiilor din R.Moldova va fi protejată și dacă depășim acest an dificil, ne întoarcem la creșterea economică, în sistemul de pensii sînt introduse mai multe mecanisme, pe lîngă indexare este mecanismul de creștere a pensiilor legate de creșterea economică.
Da, sîntem într-un an de criză, un an dificil, dar trebuie să privim un pic mai larg lucrurile și trebuie să balansăm aceste obiective - sustenabilitate, precum și protejarea pensionarilor cu venituri mici", a menționat Alexei Buzu.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Живые души деревьев
- Кто такие старообрядцы и как церковный раскол XVII века изменил Русь (Видео)
- Будни элефантерии: краткая история боевого применения слонов (+Фото)
- Выпейте эту смесь перед сном, и Вы удалите из организма все, что съели в течение дня!
- Интересная история переезда на землю Дмитрия и Марии (+Фото)
- Эффективная чистка закупоренных сосудов
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1877
- Populația:
- 405 locuitori
Hîrtop este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Bruslachi, Mocreachi, Hîrtop și Marian. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Grigoriopol și la 65 km de Chișinău. Populaţia satului Hîrtop alcătuia 405 oameni în anul 2007. Satul Hîrtop a fost menționat documentar în anul 1877.
Comments
(0)