24 may 2023, 15:00 Celebrities views 3029
Laureat al premiului Nobel, cu rădăcini din Moldova, va reveni ”acasă”
24 may 2023, 15:00 Celebrities views 3029

Laureat al premiului Nobel, cu rădăcini din Moldova, va reveni ”acasă”

Laureatul Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din anul 2013, cu rădăcini din Republica Moldova, intenționează să revină la baștina strămoșilor săi.

Biologul american Randy W. Schekman, a căruit străbunei au locuit în satul Lipcani, din raionul Briceni, va deveni primul membru al familiei sale care revine în țara de baștină, după o sută de ani. Savantul a oferit mai multe detalii despre istoria familiei sale în cadrul unui interviu cu Denis Roșca, autorul „The Great Encyclopedia of Bessarabian Jews”.

Străbuneii de pe linia mamei lui Randy W. Schekman s-ar fi mutat în satul Lipcani după ce au venit din Ucraina. Deși nu cunoaște ce i-a motivat pe strămoșii săi să vină în Republica Moldova, laureatul își amintește că aceștia au murit la începutul anilor 1920 și au fost îngropați în cimitirul evreiesc din Lipcani.

„Bunicul meu era croitor în armata română la acea vreme. În 1927, el și bunica au participat la o „loterie” pentru a emigra din Republica Moldova și au avut marele noroc să plece. Din păcate, au emigrat în Germania. Cred că au conștientizat că a fost o mare greșeală. Cumva, au reușit să scape și au ajuns pe o barcă care venea în America”, povestește savantul american.

După ce familia s-a stabilit în statul american Minnesota, din cauza multiplelor greutăți, bunica laureatului a început să sufere de depresie. La scurt timp, femeia s-a îmbolnvit de tuberculoză și a fost nevoită să se interneze într-o clinică, unde primea îngrijiri medicale. Între timp, fiicele ei – adică mama și mătușa lui Randy W. Schekman, au locuit la orfelinat.

Până la 10 ani, Randy a locuit cu familia sa în orașul Minneapolis, din Minnesota, după care s-au mutat în California. Potrivit lui, în copilărie, viața familiei sale era concentrată în jurul bunicilor din Lipcani.

La aproape o sută de ani distanță de când strămoșii săi au plecat din Europa, ca să-și salveze viața, Randy W. Schekman este pregătit să revină la baștină și să găsească mormintele străbuneilor săi.

„Sper că anul viitor voi face o călătorie la Lipcani. Voi fi primul membru al familiei mele care revine în acel sat, după o sută de ani. Nimeni nu s-a întors vreodată”, a conchis Schekman.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1632
Populația:
1407 locuitori

Burlăneşti este un sat şi comună din raionul Edineţ. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Burlăneşti şi Buzdugeni. Satul este situat la o distanță de 22 km de orașul Edineţ, la 26 km de staţia de cale ferată Brătuşeni şi la 219 km de Chișinău. La nord de Burlăneşti se află o întindere stîncoasă cu peşteri, ce formează malul stîng al Drăghiştei. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1407 oameni. Prima atestare documentară a satului datează din 25 aprilie 1632.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.