05 april 2024, 14:00 Celebrities views 1205
Părintele Gheorghe:
05 april 2024, 14:00 Celebrities views 1205

Părintele Gheorghe: "Fiecare dintre noi, odată cu nașterea, ne îndreptăm spre veșnicie"

Fiecare dintre noi, odată cu nașterea, ne îndreptăm spre veșnicie, dacă medicii spun că la naștere începe procesul de îmbătrînire a persoanei, atunci preoții spun că omul își începe drumul spre Dumnezeu și, prin urmare, de noi depinde unde vom ajunge într-un final.

O astfel de opinie a exprimat părintele Gheorghe (Novicov), clericul bisericii Sfîntul Gheorghe din Chișinău, în cadrul emisiunii "Без галстуков cu Alexandru Stahurski" de la postul de televiziune N4, transmite Noi.md.

Potrivit lui, nimeni nu ne va tîrî cu forța în rai sau în iad.

"Iată eu vreau să fiu cu Dumnezeu în rai. Gata. Mă duc acolo, mă duc, mă duc, mă duc și am mijloacele necesare. Dar cad, cad, iar și iar. Fiecare dintre nou avem în jurul nostru niște ispite. Dar ne ridicăm și mergem mai departe, puțin cîte puțin, pas cu pas. Există mijloace ca să ne pocăim de păcate, sau altceva, și prin aceasta ne apropiem de Împărăția lui Dumnezeu", a spus preotul.

El și-a amintit că în una dintre rugăciunile de seară din Biserica Ortodoxă există întrebarea dacă oare acest pat pe care mă voi culca în această seară va fi sicriul meu. Nu știu dacă mă voi trezi mîine sau nu. Așa și omul trebuie să-și amintească faptul că nu este veșnic aici, pe Pămînt, și că mai devreme sau mai tîrziu va trebui să dea un răspuns și să treacă în veșnicie.

Părintele Gheorghe a remarcat că mulți oameni, mai ales tineri, sînt întrebați cît timp trăiește un om pe Pămînt. Cineva spune că un milion de zile sau 500 de mii. Dar aritmetica simplă spune că dacă se înmulțesc 70 de ani cu 365 de zile, rezultă puțin peste 25 de mii de zile. Dacă vom scoate timpul în care dormim, scoatem timpul copilăriei, bătrîneții, rezultă că trăim o perioadă foarte limitată de timp și trebuie să o trăim în așa fel, încât să o apreciem, să o umplem de sens, să îi dăm dragostea pe care o luăm de la Dumnezeu.

Source: noi.md

Keywords:

nastere , veșnicie , preot

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1437
Populația:
2204 locuitori

Bălăneşti este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Din componenţa comunei fac parte 2 localităţi: Bălăneşti și Găureni. Satul Bălăneşti este situat la o distanță de 15 km de oraşul şi staţia de cale ferată Ungheni, la 18 km de oraşul Nisporeni şi la 90 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2204 de oameni. Satul Bălănești a fost menționat documentar în anul 1437.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.