|
Teorie revoluţionară despre formarea Terrei. Cum a apărut în realitate planeta noastră
Sistemul nostru solar este foarte diferite de altele şi a ajuns aşa din cauza "ravagiilor" create de Jupiter după formarea sa.
Majoritatea sistemelor planetare au planete gigant în apropierea stelei centrale, mult mai aproape decât este Mercur de Soarele nostru.
Motivul a rămas necunoscut, însă o nouă teorie susţine că acest lucru s-a întâmplat din cauza planetei Jupiter care, după ce s-a format, a fost trasă către Soare, acţionând ca o minge de demolări, distrugând planete mai mici înainte de a se aşeza pe orbita sa curentă.
"Acum că putem să privim sistemul nostru solar în context, în comparaţie cu alte sisteme planetare, unul dintre cele mai interesante lucruri este absenţa planetelor în interiorul orbitei lui Mercur", atrage atenţia Gregory Laughlin, unul dintre autorii studiului.
Profesorul şi preşedintele catedrei de astronomie şi astrofizică de la UC Santa Cruz spune că "sistemul planetar standard din galaxia noastră pare să fie un grup de super-Pământuri cu perioade de orbită alarmant de scurte".
Cercetarea sa arată că "Jupiter ar fi creat o coliziune în cascadă în interiorul sistemului nostru solar".
Aceste coliziuni ar fi fost cele care au făcut posibilă formarea Pământului.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Как помочь ребенку понять, кто он есть на самом деле
- Мексика: 22 человека погибли от жары. В некоторых районах зафиксировано 45 градусов по Цельсию
- Человеческий Мозг. 10 Интересных Фактов (Видео)
- Взрослая жизнь неизбежна, поэтому пусть она подождет
- Проблемы нашего питания — главные причины всех болезней
- В 95 у него только все начинается. Ведь выглядит он на 50, а по физподготовке даст фору 30-летним (+…
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1554
- Populația:
- 298 locuitori
Selişte este un sat din cadrul comunei Cazangic, raionul Leova. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Leova și la 95 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 298 de oameni. Satul Seliște a fost menționat documentar în anul 1554.
Comments
(0)