Apocalipsa pe Pămînt şi strategia de salvare
Peste 2,8 miliarde de ani de pe Pămînt vor dispărea complet toate speciile de vietăţi din cauza căldurii insuportabile emise de Soare, scrie ruvr.ru. Îmbătrînind, el se va transforma într-o stea gigantă roşie.
Fiinţele superioare vor muri peste 1,8 miliarde de ani, vor mai rămîne în viaţă doar bacteriile. Apoi, soarta lor va fi aceeaşi. Aceasta este prognoza oamenilor de ştiinţă britanici care au propus pentru prima oară cronologia dispariţiei speciilor de pe Pămînt.
Astronomii ştiu că stelele asemănătoare Soarelui devin stele gigante roşii şi nu există motive ca să presupunem că el se va dezvolta într-alt fel. Prefăcîndu-se într-o stea gigantă roşie, dimensiunile Soarelui se vor mări de zeci de ori şi el va emite o lumină roşie. Viaţa pe Pămînt va deveni insuportabilă cu mult înainte ca Soarele să acapareze orbitele planetelor Mercur şi Venus, iar apa va seca. Elena Vorobiova, biolog la Universitatea din Moscova, este de acord cu faptul că bacteriile vor fi ultimele vieţuitoare de pe Pămînt, tot ele au fost şi primele.
„Bacteriile sunt organismele cele mai rezistente în condiţii fantastice din punctul de vedere al vieţii umane. Noi ne putem imagina că tocmai cu viaţa bacteriană a început viaţa pe planeta noastră, atunci cînd nu existau plante, organisme superioare. Tocmai dezvoltarea vieţii microbiene a dus la crearea corpului viu planetar care a permis vieţii să evolueze mai departe în forme superioare”.
Protozoarele vor trăi pe Pămînt cel mai mult. Însă ce sa facă omenirea? Poate sa se mute pe Marte? Elena Vorobiova consideră că ne putem muta acolo.
„Pe Marte în criosferă există rezerve de apă. În timpul încălzirii, apa va trece în stare lichidă. Marte va începe „să învie”. Este posibil ca Marte să fie un loc de salvare pentru omenire în cazul în care condiţiile de viaţă pe Pămînt vor fi complet insuportabile”.
Dmitri Vibe, astrofizician de la Institutul de Astronomie pe lîngă Academia Rusă de Ştiinţe are unele rezerve în această privinţă.
„Pe măsură ce Soarele se va mări, condiţiile de pe Marte pot deveni mai asemănătoare cu cele terestre. Este greu de spus dacă topirea apei îngheţate va duce la apariţia unei atmosfere confortabile pentru om. Există speranţa că Marte va fi mai confortabil pentru viaţă pentru o scurtă perioadă de timp”.
Ulterior, oamenii vor trebui să se mute şi de pe Marte. La vremea aceea vor fi studiate planetele din alte sisteme stelare şi cu siguranţă că undeva condiţiile vor fi potrivite pentru oameni, subliniază savanții.
- МИДЕИ разъясняет: Режим поездок граждан Молдовы в Израиль не изменится
- Новые правила для въезжающих на автомобиле в Грецию
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- Бахтерцовый доспех для боевого слона, Индия, 1600 год
- Мечехвосты вымирают (Видео)
- Эти 4 простых упражнения будут уменьшать ваш живот быстрее, чем все остальные (+Фото)
- Оккультизм, Секты И Мистика В Третьем Рейхе (Видео)
- Матадор Альваро Мунеро стал бороться против корриды
- 96 лет и никаких лекарств. Секрет в голодании (Видео)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1680
- Populația:
- 1444 locuitori
Coşerniţa este un sat şi comună din raionul Criuleni. Coşerniţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Criuleni și la 26 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1444 de oameni. Satul Coșernița a fost menționat documentar în anul 1680.
Comments
(0)