09 june 2016, 10:00 Health views 5015
Va fi aprobată o nouă listă a medicamentelor compensate
09 june 2016, 10:00 Health views 5015

Va fi aprobată o nouă listă a medicamentelor compensate

Pînă la sfîrşitul lunii septembrie urmează să fie aprobată şi publicată o nouă listă a medicamentelor compensate. O solicitare în acest sens a fost făcută de către premierul Pavel Filip în cadrul unei şedinţe la care au fost convocaţi reprezentanţii instituţiilor responsabile de implementarea Planului de acţiuni pentru soluţionarea problemelor în domeniul farmaceutic. Pavel Filip s-a arătat nemulţumit de faptul că mai multe acţiuni, incluse în Plan, nu au fost realizate pînă în prezent.

Într-un comunicat de presă remis de executiv se menţionează că unul din cele mai importante scopuri a fost majorarea cu 50% a listei medicamentelor compensate de stat. Premierul a cerut Ministerului Sănătăţii şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină ca pînă la sfîrşitul lunii septembrie să fie aprobată şi publicată o nouă listă a medicamentelor compensate.

Premierul a atenţionat că obiectivul principal al echipei guvernamentale în acest domeniu este să fie asigurată ordine pe piaţa medicamentelor şi cetăţenii să beneficieze de acces mai liber la medicamente calitative şi la preţuri rezonabile. Potrivit Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, doar în luna august au fost autorizate pe piaţă aproximativ 300 de produse farmaceutice noi, numărul total inclus în Catalogul de medicamente ajungând la 4400 de denumiri.

Un alt subiect al şedinţei a vizat formarea şi înregistrarea preţurilor la medicamente, fiind identificate mai multe problemele care tergiversează procesele. În acest context, premierul a solicitat să fie delimitate clar atribuţiile Ministerului Sănătăţii şi ale Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale pentru a nu exista blocaje. În acest sens urmează a fi aprobat un proiect de lege.

Prim-ministrul a mai solicitat să fie luate toate măsurile necesare pentru a asigura buna desfăşurare a achiziţiilor centralizate a medicamentelor la nivel naţional, dar şi să fie intensificată activitatea de comunicare pe acest segment.

Source: ipn.md

Keywords:

lista , medicamente , sanatate

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1436
Populația:
4165 locuitori

Vălcineţ este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Vălcineţ este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Călărași și la 66 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4165 de oameni. Satul Vălcineț a fost menționat documentar în anul 1436.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.