03 february 2019, 00:01 Health views 9016
Cea mai mare greșeală pe care o poţi face cînd este ger
03 february 2019, 00:01 Health views 9016

Cea mai mare greșeală pe care o poţi face cînd este ger

Cea mai mare greșeală pe care o fac multe persoane pe ger este să consume alcool! Acesta dilată vasele de sînge și împinge căldura spre piele.

Atunci cînd ești supus unor temperaturi extreme, corpul tău dă alarma și încearcă să se apere de agresiune. Astfel, în interior se dă o luptă pentru protejarea organelor vitale.

Corpul reușește să mențină constant temperatura de 37 de grade Celsius, însă, în caz de ger, primul care reacționează este creierul.

Medicii spun că acesta este foarte sensibil și că scăderea temperaturii centrale duce automat la scăderea activității creierului, pînă la un moment în care chiar se pierde cunoştinţa şi are loc trecerea într-o stare vegetativă. Astfel, lucrul acesta afectează toate celelalte organe și aparate.

Contractarea vaselor de sînge pare să fie cea mai de folos unealtă a corpului împotriva frigului, însă are un puternic efectiv negativ deoarece sîngele începe să circule în corp cu presiune mult mai mare, dar bătăile inimii încetinesc.

Dacă temperatura corpului scade sub 37 de grade, apar frisoanele și are de suferit circulația sîngelui la mîini și picioare. Practic, pielea capătă o nuanță albăstruie și scade ritmul inimii. Mai rău decît atît, este posibil să piezi cunoștința, apoi să urmeze coma iar la final, stopul cardiac.

Cea mai mare greșeală pe care o fac multe persoane pe ger este să consume alcool! Acesta dilată vasele de sînge și împinge căldura spre piele.

Conform doctorulzilei.ro, dacă găsești un om inconștient pe stradă în frig, atunci trebuie să știi că organismul acestuia a trecut deja prin toate aceste etape.

Astfel, este indicat să suni de urgență la 112 și să duci victima într-un spațiu călduros, să-i îndepărtezi hainele umede și să-i încălzești întîi partea centrală a corpului, apoi restul.

Source: realitatea.net

Keywords:

ger , alcool , sanatate

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1911
Populația:
166 locuitori

Maiovca este un sat din cadrul comunei Ocniţa, raionul Ocniţa. Satul Maiovca este situat la o distanță de 10 km de orașul Ocnița și la 233 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 166 de oameni. Localitatea Maiovca a fost întemeiată în anul 1911 cu denumirea Slobodca Vălcineţ.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.