|
Pictorii de icoane din Moldova la mare căutare peste hotare
Dumnezeu i-a înzestrat cu un har aparte, cel de a transmite cuvântul Domnului prin icoană. Vorbim despre iconari, adică pictorii bisericești. Moldova are astfel de maeştri, la ale căror servicii apelează și oamenii din țările vecine.
Pe Iurie Lungu l-am găsit în atelierul lui pictând icoane. Alături - soția și fiul îl ajută. Soția curăță o icoană veche care urmează să fie restaurată, iar feciorul, la fel ca și tatăl, pictează.
Iurie Lungu a făcut facultatea de arte şi a început a picta icoane pe vremuri grele pentru credință, când această îndeletnicire nu era salutată şi încurajată.
"Am vrut să știu ce este icoana totuși. Cel mai gustos fruct este fructul interzis. Asta a fost pentru mine o provocare. Adică să fac ceea ce se interzice", a spus pictorul.
După destrămarea imperiului sovietic și când credința a revenit pe făgașul ei, lui Iurie Lungu i s-a propus să restaureze biserici și să picteze în ele.
Îi putem vedea icoanele în Catedrala Mitropolitană şi în biserica Teodora de la Sihla din Chişinău, în alte lăcașe sfinte din țară, dar și din România.
Din păcate, la serviciile pictorilor bisericești acreditați nu apelează toți preoții atunci când doresc să-și zugrăvească lăcașele sfinte. De aceea, de multe ori regulile picturii nu sunt respectate.
"Când vezi că Sfântul Nicolae, care a fost un ierarh, este pictat la ușa bisericii. Alt sfânt, un cuvios care are locul lui pe o anumită porțiune de zid este pictat undeva, în altă parte. Sigur că sunt incorcordanțe, nu e voie", a explicat preotul de la mănăstirea Sireţ, Natanael Prisăcaru.
Un alt pictor bisericesc bine cunoscut în țară este Leonid Popescu. Îi putem vedea picturile realizate împreună cu echipa pe care a coordonat-o chiar în Catedrala Mitropolitană din Chişinău. A muncit cinci ani pe schele ca să întruchipeze tot ceea ce vedem pe pereții și pe iconostasul Catedralei. Leonid Popescu a mai zugrăvit biserici în Ucraina, Rusia și România.
"După finisare, odată ce se sfințește ea trece în mâinile Domnului și nu mai este să mai amintim că am lucrat. Domnul a lucrat prin noi", a zis Leonid Popescu.
Povestea acestor iconari care nu afişează pretenții de creatori este o dovadă că doar cunoscându-l pe Cel de Sus poți face lucruri dumnezeiești. Astfel harul dat de Dumnezeu la Dumnezeu se întoarce prin rodul făptuirii lui.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1925
- Populația:
- 575 locuitori
Crihana este un sat şi comună din raionul Orhei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Sirota, Crihana și Cucuruzenii de Sus. Localitatea se află la distanța de 25 km de oraşul Orhei şi la 67 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 575 de oameni. Satul Crihana a fost menționat documentar în anul 1925.
Comments
(0)